sumar

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu
/noi suntem în măsură să vorbim de înviere
de liniștea adusă de tăcere
în conductele periferice
de sub piele;
iubirea este doar o extensie
născută în comoditatea și stresul post-traumatic
se regăsește în brațele celuilalt asimptomatic
și se conformează neîncetat.
/mintea împrăștiată neuniform
prin Sud-Estul viselor mele
hărțuiește cu vecinătatea ochilor spurcați
și urmărește timpul în care
mii de orgolii mor în oameni înțărcați.
/ce și-ar dori doi frați să spună
din guri de foc și obraji de tun
s-ar mai răsfrânge peste a timpului patină
sau s-ar topi ca-n apa caldă urme de săpun, dar știi că
pilonii creolini ai vieții se clatină amar
din vină restabilesc contururile vechi, doar sumar?
sursa foto: agerpres

orhideu

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

am venit
te-am văzut, ești fata care radiază
în inima ta își duce traiul fiecare emoție
epicuriană de-a mea

un început de aprilie se fofilează
în toate așteptările mele
ca un impudent cu atitudini nefondate

am apreciat inexact pașii și am ridicat întrebări
de unde a apărut și ideea că viața e absentă
și mai abandonată ca niciodată, dincolo de civilizație
copacii dorm, iar salcia ca o principessă mângăie apa
ca o minune răsărită din dragostea de mamă

în tot metodismul secolelor apuse îți porționezi nervii
tâmplele tale îmi aduc laude
buzele uscate te ating
claviculele dulci compun un grilaj destonic

când am crezut prima dată că aș avea în spatele meu o viziune
m-am lăsat asupra juliturilor tale să suflu
așa cum îți sufla mama când genunchii certați cu asfaltul
veneau șchiopătând acasă și bicicleta zăcea la poartă
fără să poarte un gram de vină.

*Zâmbetul tău asuprește efectul insolent al ploii
*plângi de câte ori poți stoarce sufletul ca pe un prosop
*în poeziile mele citește pe diagonală și
*pozele cu mandibule îți ocupă tot timpul, iar
*Poiana ți-a răstălmăcit papilele gustative

Dispar nocturnele de pe strada ta – privindu-mă în ochi
îmi furi grijile ce figurează în tot RAM-ul meu
egoul Soarelui țipă cu tot UV-ul său de la mii de ani lumină
sonorul zilei de azi glisează ca un generic din toate scenariile zilelor de rusalii
care te-au găsit în pijama pe un pat cu butoane
am venit!

Anestezic

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

Te așezi să dormi deși nu vrei
te liniștești și lumea doarme din toată măduva ei
sunt anxios, e zi de joi, azi toate sufletele dorm
în același timp cu sau fără tine cruciform
se trezesc doar visele și taie – taie în carne vie
deasupra ta luminile se sting  și dorm și eu cu tine

seringa și bisturiul cântece de leagăn îți alină
nici nu aștepți  vecernia să vină
cărările se îngustează ca bețivii notorii
somnul te-apasă, tu descânți cuvinte derizórii

Te simt de aici, mă strângi de mână palma mi se frânge
atât de anxios inima îmi bate fierul încins din sânge
în jurul meu timpul campează atât de calcefiat
mai poți păși, încet, ziua încă nu s-a terminat

Te așezi să dormi

crutches

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

nu am reușit niciodată să-ți spun
că știu ce formă de durere îți apasă umerii
și îmi scapă numele ei sau nici măcar supărat pe tine nu pot să fiu
că-mi treci cu mâna ta prin părul însurit cu praf de stele
ori coapsele îți sunt slăbite așa cum le-a uitat gerul
e doar un mecanism de existență și tu știi că face parte din proces

simt cum te privești diminețile în oglindă cu un soi de compătimire
nu ai mai primit de ceva vreme nici un fragment din umărul
pe care să-ți lași capul atât de încrezător când bruma îmi îngreuna sprâncenele
în ritualul dimineților în cârje dansezi ca lăstarii verzi
în fiecare primăvară, dornică de cotidianul de după poartă
strângi din dinți și tragi tare de rana deschisă și diformă

aceste umbre nu sunt definitive pentru niciunul dintre noi
ți-aș spune asta în diminețile când fierbe caimacul
și se topește gândul ca o ceară, adorm și mai suspin
de la descântecul tău din telefon, poate să doară dacă apeși, dar
nu sunt descrise decât solitudinile noastre care își plâng una alteia de milă.

sursa foto

injured monologue

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu
am găsit timpul printre jurnalul  Chipăruș
savoarea glumelor odioase-n tuș și fumul
din Dunhillul albastru în subsolul rațiunii moleșite
un amalgam destul de tandru pot să zic
de pumni în față sau gustul sângelui de pe structuri betonate
o mamă plânge lângă patul de spital, el doar soldat
cu gândul la fătucele care nu îl mai așteaptă.
la capul lui stă un pahar călduț
cu lapte expirat de ieri ca un zâmbet matinal uitat
vorbeam cu Adam despre nevoia de a iubi o femeie
la o seară de lectură cu un vin de Riesling
pe torso-ul lui puteam desluși rănile neprinse,
de acolo a născut ea, din coastă, de unde a fost ruptă
fără milă în timp ce el dormea
pe tavane atârnau ghiulgiurile pregătite
să asculte povestea lui, poate eram beat
și camaradul meu era chiar Iuda, fruntea îmi tremură
nodul din gât e mai mare decât capul unui șobolan
prins în capcana nopții, ochii tresar ca două căpușe
membrele m-au părăsit
repede ca un gâlgâit de sticlă, nu
și mă îmbrățișează mostrul de sub patul procustian
cu tentaculele lui spurcate,
-„nu mă atinge!”, nu îmi dau seama, vorbeam cu leprosul din Biblie?
aș fi vrut să mă nasc odată cu marea, din ape, să fiu curat
și buzele să-mi plângă sarea.
nu cer prea mult, nu am de oferit prea multe
cu haina în care m-am născut îți scriu
nu dibuiesc Times New Roman cu caracterele mărunte
sunt Iov din Biblie, cu toate că sunt încă viu?

inimă

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

Claustrarea lor a început într-un dans poligam
un fel de întâmplare cu frisoane și doliu
acest fel de recluziune avea să poarte pecetea celor ascunse

o răsuflare atipică, stimulată de dor
un oftat apatic învelit în praful din camerele pulmonare

omul din tine a murit de mult timp
nici soarele nu apunea în Sankt Petersburg pe atunci
însă corpul se mișca, la fel ca mișcarea atomică, destul de haotic – zic.

nu teama e cea care îți dă de știre prin stări știute foarte bine
nu rânza avea să te trezească cu abdomin
gheața din picioarele tale
nu se topea nici în ciorapii bunicii –  de lână

nu sentimentul că ai fost împinsă de circumstanțe este cel care te macină
te simți stingher, încape toată sila în vene – și erupi
nu îți e lehamite.

nu ai avut nicicând regrete, nu mai știi dacă timpul îți e prieten
așa că nu ai gânduri că ar fi prea târziu să îți pară rău,
spumele de gelozie îți necrozează aorta descendentă
suficient cât să nu realizezi că – e pe bune?

te ascunzi ca vena cavă posterioară
te ascunzi de lume, fața îți e pătată
un fel de reprezentare grafică în plan orizontal al morții

în palma stângă se adună restul zilelor tale
și se întrerupe odată cu linia destinului
subit – fără explicații verosimile

voi fi aici,
în cutia ta toracică
când vrei să-ntinerești

tată

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

să-mi dai sclipirea minții tale când
vei pleca către izbânda ce te așteaptă vrând-nevrând
noaptea e senină ca adolescența, iar gândurile stau treze cum felinarele stau falnic
aprinse și desprinse de realitatea unui toast spus de un amărât paharnic

cea mai lăturalnică rădăcină a lumii se adâncește în somn
de mii de ori verific ceasul cu mima mea de domn
mă zgribulesc în cearceaf cu fața la perete
liniștea blândă naște din privirea lui ochi de sticlete

copilul din mine a plâns ca un războnic slav catalogat drept dezertor
era vorba de tata, cel care nu m-a cuprins deloc întâmplător
de vreme ce cântecul e cel mai bun reflex înainte de un somn adânc
sângele trăiește, pulsul e stabil, din primăveri cu soare sufletu-mi mănânc

șosetele de sub pat put cum o gangrenă pute
și minte mea în paragrafe naște vrute și nevrute
caut să sparg carapacea în care se închide glasul țipător de cuc
e vorba de tata, să-i spun că îl iubesc aș vrea înainte să mă duc.

răvașul unui dirijor (tambur-major)

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

*te-am căutat irina
nu erau nici dimineți peste soroc
nu era nici măcar miazăzi
amurgul îți cânta sonete la un colț de oboroc
și nimeni nu îți mai putea citi
c-am scris doar cifre, cheițe și Quaver  cu penița crasă
printre jaluzele în razele târzii
și ți-am lăsat dezordonat pe masă
un mărțișor fragil printre hârtii

o singură bătaie la îndemn de tambur
usucă florile uscate de hibiscus
în Nürnberg traiul își duc și azi copii unui trubadur
*e primăvară astăzi,
îngenunchează și păcatul regelui Tarquinius Priscus.

sursa foto

ca niște podgorii

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

iată-te aici. o copilă pe dealuri schinoase & lutoase ca niște podgorii
seceta stearpă s-a extins în crăpături de pământ
astăzi sunt o fuziune de lacrimi și scâncete prin care
respiri. Respiri adânc, respiri toleranță.

Malîș a ațipit sub cerul liber ca într-un hău stelar de proporții.
toate gardurile minții lui se deschid,
se închid și tot mai des se prăpădește în hurta de mașini
parcate cu sila într-o ordine strictă ca raționalizarea comunistă.

dar tu, care ești dincolo de perete, asimilezi deontologii.
dezaprobi blocajele. Cleștele pentru antimolari au sugrumat totul
și prin vâjâitul de freze înfrumusețezi fațete.

pe dealurile schinoase & lutoase întotdeauna se aplică liniștea –
se suprapune pe straturi
grețoasă ca un tartru.

/cândva vecinii tău pavau cu piatră seacă drumuri de noroi
și mahalaua avea iz de balastiere frecate cu zgâlț, în jur
se mai construiesc azile, blocuri și biserici, toate la capăt de 120. Oamenii pășesc apăsat
ca într-un vals argentinian cu motive puțin mai balcanice, controlate, dar în grabă.
mașinile se mișcă mult mai lent, pe patru benzi cu gropițe în oraș/

o inserție de bemol, becar și lukoil
*
aici la periferii lumea se extinde
ca o frenezie la orele de vârf, dintr-o capitală stranie, pustie
noi doi, adăpostiți și tandri
pe dealuri schinoase & lutoase ca niște podgorii.

 

încrețituri de ceară

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

aș vrea să țip alăturea de tine
și glasul să mi se transforme-n fum
ca, lămurind secvențele vădite în crimă
să știi dacă mai suferim și-acum
și fără tihnă să te ascunzi de lume
să te revezi cu ochii mei de scrum.

E noapte. Lângă foc paharele se strică
plecat peste un A4 standard stau
și când aduci lumina mică
din lumânare mă lovește frica de baubau.

Deschide ușa!  Intră!  Vezi?
Sau stai, ca pe nepusă masă cu încrețiturie de ceară verzi
aduci cu tine clipa de nemurire și te temi
să nu răspund avar și palid când mă chemi.

Alineat

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

Un sfert din toate gândurile tale nu își au rostul, eu sunt benign
de celelalte nu merită să mă ating
solicit zile libere ca să mă văd cu tine
și aștept să te deschizi știi bine
ca în visele de ieri și dacă-mi spui neostenit
fără prezumții mă faci mai fericit.

Am toate pânzele pictate cu zăbrele
să mă tot vezi cum vin dinspre apus
și-n toate visele îți pun doar brațe de lalele
le porți ca semne din zile ce s-au scurs.

Înaintez fără rușine de-a lungul străzii ca un bogoslov
citind cu glasul tare „Bal Mascat” de Lermontov
alineat pentru momente de eșec în care mă știi cert
mă regăsesc adânc în brațele tale.         Și mă iert!

culcuș

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

Fă-mi loc
între culcușul
ascuns sub pleoapele tale

Fă-mi loc
în golul
din sufletul tău

Fă-mi loc
între distanța
temerilor tale

Fă-mi loc
între timpul
petrecut amândoi

Fă-mi loc
între spațiul
dintre brațele tale.

trei zile distanță

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

ți-am trimis un răvaș despre comuna noastră cu fețe triste
care s-a dispersat ca un sovhoz în preconcepții socialiste
au mai rămas trei zile care nu se înțeleg știi bine
din toate doar două își jelesc dorurile clandestine

mie îmi stă în gând o îmbrățișare care mă apropie de tine
avem și acum aceeași grea privire
să ne confunde lumea ca pe cele 3 zile
și uite părul tău se lasă pe umeri către primăveri
ori cât de silă poate să îmi fie de drumuri lungi cu așteptări.

Stai ghemuită pe sofa ta din sufragerie
în mână ții cadavrul meu din lut
îți povestește vântul și cafeaua cine sunt
nu înceta, căci văd și acum îndemnul
ce îmi confirmă: -„Ai putut!”

În spațiul dintre tine și putere se înghesuie strigăte străbune
nu toate glumele încap și nici nu trebuie la știri
uneori e despre cât mai poate lumea
să se împartă în ai tăi și în străini.

aniversară (crochiu)

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

Nu-mi este greu să-mi strig amarul când ești aici să mă auzi
să mă trezești să-mi spui că muști și-apoi să îți dai seama,
 lupți
șicanele apasă gloata nenorocită de dușmani,
iar
gândul zboară falnic pe o potecă spre titani.

Stau treaz, mă uit în gol, cuminte-mi trag aproape cana
sorb două guri și dacă mă distrag îmi văd și rana,
te rog
Măcar, te rog, nu-mi mai spune mie că desenezi în sute de culori
pe foile sterpe crochiuri proaste de nenumărate ori.

O zi

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

Prima dată nu ai cum să îți scape candoarea ochilor ei, de un cameleon desăvârșit;
are sufletul pus pe tavă dacă îți zâmește cu ochii.

Poți descrie privirea ei cuantificând toate adjectivele limbii române, iar la sfârșit poți constata că nu dispui de sufiecient lexic și apelezi la un accent franțuzesc dobândit prin clasa a doua în satul de baștină sau îți amintești tonalitatea unui TV5 Monde ce rula pe fundal când ajungeai acasă de la serviciu.

Cu toate acestea, nu ai destulă răbdare să îți explici fermitatea umerilor ei blânzi pe care a purtat în toți acești ani poveri scuturate de rutina cotidiană.

Te pierzi și te resimți, amețit de această luptă, nu încetezi să te balansezi, atât cât mai poți, până apare ea, neprevăzut, fulgerător, aidoma unui Techincal Knockout (tko).

După fiecare ciclu solar se trezesc noi ere care pot să renască dragostea în cele mai sublime forme, iar dacă tot am inițiat aces subiect mi-ar plăcea să dezvolt imaginația pe seama formelor nestăpânite ale buzelor ei; cu un grad ridicat de emotivitate pot destăinui doar tărâmurile euforice a mentalității latine pe care mă poartă cel mai nevinovat sărut pe care mi-l oferă.

În fiecare zi culeg rodul zâmbetului ei, îl văd pe mine.
Am o zi mai bună!

Tiraspol (1992)

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

această zi este contagioasă
de figurile mele abrogate
luna o consistentă aspirină

camera mea
are un spațiu salutar aici
unde poți constata
începutul de burtă

sunt cel mai fercheș
cântăreț din inima
garsonierei:

   în mintea mea
femei dezolate&murdare
presară memorii în tunelurile
în care au luptat.

 

( sursa foto)

spre asfințit

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

privesc spre zenit, îmi văd chipul în oglindă
poate vezi și tu cum luna tânjește după fericire
ca un obez care trage de ușă la McDonalds
repede, cât încă Soarele n-a asfințit.

sacrific tot ce stă pe polițe în suflet
cu scame și cu colb, cu scrâșnitul meu de dinți
și-acum că toate zilele se scurg și gândul moare
ca un ultim zâmbet de pe fețe de moșnegi.

când umerii tăi stăteau de strajă, în câmpul unde
mintea mea ducea lupte crâncene, am înțeles,
de acolo vine zornic sensul
viselor deloc amare.

ne-am cunoscut deloc din întâmplare. În plină stradă
ai lăsat în urma ta o fâșie de parfum,
mirosul spicelor de grâu
scăldate în Soare.

ink pot

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

​Am scris și am îndurat,

dor cuvintele și tac
și tace călimara cum tace gândul meu amar
în dreapta lege tac și porii de pe foi
obscurul tace când te-ndoi,
tu, pană cu izmene de om, devii de-a pururi vis adevărat
pentru că:
Am scris și am îndurat.

acid

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

tu cât de trist ai vrea să fii
ca să te strângă viața-n brațe
sau cât de rupt din soare poți
să te consideri dimineața
cât de puternică e lupta și strânsă parcă de pe jos
să stai cu pieptul tău în față să  vrei să tot răzbești, frumos
și exhaustiv să îți manifești nemulțumirile ce te apasă
picta-te-aș chiar și în ulei, să vezi cât ești tu de frumoasă!

Lua-ți-aș fricile în pumni, să le strivesc temeinic
să nu te lași purtată-n gând de acidul meu fulminic

atât de aproape

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

În limpezile nopți cu gândul la furtună
eviți citatele din media română
fugi ca din tun spre pieptul în care bate
o inima topită, dar din firea ei nebună.

Un vânt de seară îți alintă poate
un colț de frunte și buzele crăpate
și-acum, când tu-mi îneci obrajii, visele și ochii
în corpul tău găsesc să scot doar rămășițele de așchii.

Atâtea stele în această seară, deși tu nu le vezi
cum cântă bucuria în mine, să nu te lepezi
să nu te uiți în urmă, să nu te miri când visele îți curmă
o ultimă bucată, care te deosebește zilnic de o turmă.

singurele lumini la 7 dimineața sunt cele din gara de nord

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

singurele lumini la 7 dimineața sunt cele din gara de nord
țintesc spre azurul ce apasă de la dreapta peronului nouă
dincolo de pasajul basarab răsar două turnuri de veghe unde nici taximetriștii nu au somn
nici pânza încețoșată de pe ochii studenților nedormiți nu îi mai poate opri
când sunt împinși de la spate să urce în tren
din dragoste.

singurele lumini la 7 dimineața sunt cele din gara de nord
îți poți da seama că la ora aia regnul din care facem parte e destul de reprobabil
și orice aburire de vânt ne pătrunde spre oase și ne flagelăm
doar în fața unei cafele, o poșircă de 1RON, de la un tonomat ce ar trebui să aducă
zâmbete mai degrabă decât o greață, când
lumea încă mai crede că răsăritul se naște pe coclaurii din bucureștii acefali.

singurele lumini la 7 dimineața sunt cele din gara de nord
în care te așteaptă un prieten, înfrigurat și cu urdori, dar care arde de nerăbdare
să îți povestească despre anexionismul unui imperiu decăzut
foamea îți cântă cu bemoluri în grumaz și te simți ca un ultim boșiman
deranjat de accentul muntenesc ce îți provoacă stări cefalalgice,
ai bea orice, ai mușca dintr-un dentist de la atâta dor, ai ieși din întuneric căci
singurele lumini la 7 dimineața sunt cele din gara de nord.

Bună!

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

Bună Cristina, azi nu îţi scriu, nu te sun şi cu siguranţă nu te voi deranja.

Azi mi-am propus mai mult ca oricând să nu mai mănânc ra*at, pentru că ce fel de bărbat aş fi dacă ţi-aş spune mereu că sunt alături şi tu nu ai putea să mă strângi de mână, să te ridici pe vârfuri pentru a fura un sărut sau nu ai putea să sapi în adâncul cutiei mele toracice pentru a-ţi găsi locul.

Azi toate grijile tale s-ar ascunde (din nou) în cumulul de doruri sau în amalgamul de sentimente, adesea expuse doar pe o amărâtă reţea de socializare.

Uite, am de gând să nu te mai deranjez, ci să te las să îmi măsori din unghiul tău fiecare centimetru din torso-ul preferat, să mă vezi cum apar, alături, aşa cum îţi tot scriam de ceva vreme…

Cum aş îndrăzni să te tot deranjez, dacă nu am intenţia de a-ţi aduce liniştea acasă, sub forma unui copănel învelit în staniol, sub forma unei sticle de vin ce nu o mai deschidem sau într-un mini trandafir uitat în Bucovina când ai plecat în grabă?

Crezi că puteam sta departe de postura ta impunătoare ce aminteşte de trăsăturile puternice ale femeilor în cele mai grele timpuri în care nici nu preconizau să dea peste cap lumea bărbaţilor, cu o singură mişcare de umăr?

Un răsărit pe coclaurii din Bucureşti, e dimineaţă cu rupere de gât în tren 🙂 sau o rătăcire în Crângaşi… dar asta e doar azi.

bucovineană

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

Intrasem în sens giratoriu, pe panta abrubtă, reflectorizantă
era o pavea mai hegheșă (de pe ea am derapat)
de parcă, subalternii lui Lungu
își lasă amprentă după amprentă în fiecare ciclu electoral
nisip, pământ, buldozere și
negru în fața ochilor.

Se împiedicau toți tiriștii care veneau dispre Cernăuți, virau doar stânga
precum un psd-ist imoral, iar pe la zidul morții
intrau în concubinaj cu asfaltul trântit aiurea, prin scârțâitul de cauciucuri.

Doar la capăt de drum
din calcule și monoame
se mai pierde câte o sută
de metri³ din pădurea bărbierită zilnic
în cele din urmă ne vom bucura de un confetti, eco,
pentru O Bucovină mai fresh, dragă Doamne, stai să vezi, că, nu,
eu nu.
Eu caut marea.

liniștea ei

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

Poate e numai ploaia,
poate sunt numai vorbe
poate e zâmbetul și chicoteala unui copil, dar
pantofii tăi cu toc străbat bulevardul Unirii
și picăturile se sparg de display și bateriile sunt în concediu
profund și tandru colorezi acest substrat de capitală
cu tentă democrată, monocromă.

Candoarea ochilor tăi se zbate în oficiul poștal
pentru o simplă ștampilă, iar doleanțele nu te inspiră
așa ca ultima dată.
Unde se va ascunde frica atunci  când picură,
în alt capăt de hartă
fără să lași în urma ta pete de sânge coagulat
sudate de ghimpii din talpă.

Treci în somn prin vămile dorului, prin chinul acelui departe,
faci escală în autogara Filaret, de aripa ta se izbește semnalul
wi-fi cu iubire, ce greu e să răspunzi din complezență
când îți poți curma aspirațiile sau să le arunci,
cum unii pescari de pe coasta canadiană aruncă năvoadele – din inimă.
să fim ușori, dar niciodată comozi
sa fim timizi
în liniștea ta – cu fața la piept.

Boe(m)zie

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

Băusem prea puțin în acea noapte

Era ceasul la care nimic nu mai pare real
nici religia, politica sau discuțiile despre femei
nu aveau să îmi schimbe modul de interpretare
În mine se deschideau și închideau orizonturi
ca niște uși automatizare la intrările din mall

Era ora la care puteai să iei cuvântul în banalul monolog
shakespearian și un singur cuvânt putea să te dărâme sau
să îți spulbere cumulul de argumente care s-au strâns
în rutina ta săptămânală,
„azi e vinerea” și totul pare categoric
ca o amenințare desăvârșită a Eului interior.

Aburit de metaldehide sau de promisiuni
la scara mea stă noaptea și vorbește în expresii valorice
un „târâie ochincă” îmbrăcat la sacou și-mi tot spune
aud*ascult*  reformulez

Dimineața începe

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

atunci când ai vrea să porți pe umeri
o toamnă blândă
cu sufletul desculț
când vrei să chemi la piept căldura
cum păsările-și strigă puii. S-ar putea
ca această zi să mă strunească în cel mai vioi mod, unul agresiv
ploios și de cealaltă parte a fricii
să rămâna vara.

Cine a zis că nu poți avea ședință cu oglinda
sau că nu se face chat în pat, cu perna ta preferată,
moale și de acolo nimeni nu va pleca.
nu va rămâne patul gol.
visează, visează cum lumea îți stă la picioare
chiar dacă ea arată ca o pereche de șoșoni pufoși.

Hainele tale au rămas la intrare,
aruncate peste tot haihui și leneș spun
cât de mult pot să cred în tine. Dincolo de această credință
suntem doar
limitele ce tind
spre plus infinit.

Dar nu-i bai
îmi trec sufletul prin piatră
să stau dârz
în fața vieții, așa cum începe dimineața cu :
-„Eu Pot!”

Politică

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

imaginile mele
ca niște antidoți
atacă roșul paginilor.
Facturile gândurilor emise sunt curate.
Eu mă așez ca un tehnocrat
și aranjez legile
cu minuțiozitatea migăloasă.
La imperativ!
unele imagini sunt acuzate și mor,
ca promisiunile electorale
sezon după sezon.
să strige poporul, să facă zarvă
că doar le oprim Wi-fi-ul.

va veni un timp

~ zaimeanul ~ Lasă un comentariu

Va veni un timp când o să pleci
o să pleci şi
nu te vei întoarce
va veni un timp!

Când vei păşi pe drum fără să schiţezi
un singur gest
şi o să doară
când vei păşi pe drum!

O să laşi în urma ta grăda de
cioburi sparte
din inima de mozaic
o să laşi în urma ta!

O să mă laşi grămadă
cu toate gândurile mele bune, seci
o să treci peste — poate;  dar sigur
o să mă laşi grămadă.