Precum lumina lunii,ce moare în adâncuri
Aşa şi nefiinţa-mi străbate iar pământuri
O viaţă-n întuneric,O noapte a neştiinţei
Se închide încă o rană în inima credinţei.
Mister cutremurător
Pe valuri călător
O clipă e de-ajuns
Să-mi întorc trupul spre apus.
Reîncep-eterna viaţă,ce mă omoară iar şi iar
Cuminte cad din norii,ce m-au găsit hoinar
Iubesc la mine patima,şi viaţa ei pustie
Trăiesc o amintire,din ani trecuţi o mie.
Sudez două culori,pe pânza albă-pură
E galbenul ce-l lasă,al soarelui arsură
Strecor un negru palid,pe umărul bronzat
Culeg iar picătura,în care ai transpirat.
Sucesc emoţii,adrenalină,vise
Vânate din afrodisiatice paradise
Alerg după priviri,cuvinte
Pierdutesunt, a umbrelor iubite.
Domin Planeta,sunt biet Icar
Vreau să cobor,dar mă prăbuşesc pe trotuar
Ea rătăceşte fără sens,în vechiul univers
Eu sunt iubitul ei,un mic cuvânt pervers.
Să recunosc,nu-i sunt egal,nu am scăpare
E ea,IUBIREA!!!nu pot,vreau linie de separare
Eu plec departe-n infinit,să-mi caut alţi amici
Să recoltez clipe de nepăsare,iar ea rămînă tot aici.
FIN!
zaimeanul 
let me be the first one 🙂
sincer vorbind, am ramas placut surprinsa de faptul ca ai curajul sa-ti afisezi creatiile! pe multi ii inhiba frica, tu, nu…bv, asta-mi place! acu referitor la poezie, mi-a plcut, chiar am gasit ceva frumos in ea…in detalii deja vb in pv!
ApreciazăApreciază