Prima dată nu ai cum să îți scape candoarea ochilor ei, de un cameleon desăvârșit;
are sufletul pus pe tavă dacă îți zâmește cu ochii.

Poți descrie privirea ei cuantificând toate adjectivele limbii române, iar la sfârșit poți constata că nu dispui de sufiecient lexic și apelezi la un accent franțuzesc dobândit prin clasa a doua în satul de baștină sau îți amintești tonalitatea unui TV5 Monde ce rula pe fundal când ajungeai acasă de la serviciu.

Cu toate acestea, nu ai destulă răbdare să îți explici fermitatea umerilor ei blânzi pe care a purtat în toți acești ani poveri scuturate de rutina cotidiană.

Te pierzi și te resimți, amețit de această luptă, nu încetezi să te balansezi, atât cât mai poți, până apare ea, neprevăzut, fulgerător, aidoma unui Techincal Knockout (tko).

După fiecare ciclu solar se trezesc noi ere care pot să renască dragostea în cele mai sublime forme, iar dacă tot am inițiat aces subiect mi-ar plăcea să dezvolt imaginația pe seama formelor nestăpânite ale buzelor ei; cu un grad ridicat de emotivitate pot destăinui doar tărâmurile euforice a mentalității latine pe care mă poartă cel mai nevinovat sărut pe care mi-l oferă.

În fiecare zi culeg rodul zâmbetului ei, îl văd pe mine.
Am o zi mai bună!