ți-ai dorit vreodată un om în viața ta?

Un om căruia să îi poți împărtăși cele mai adânci și ascunse temeri pe care le-ai avut, să îl lași să îți intre sub piele și de atunci să îl porți în adâncurile inimii până intri în sevraj.
Poate ai avea ce învăța de la persoana respectivă, poate ai destrăma sute de mituri în prezența ei sau ai putea răvăși mii de cuvinte ce îți stau chiar acum în minte. Fii om! Fii om cu tine în primul rând, poartă-ți un respect de care ești demn, uită de definițiile îngrozitoare pe care le-ai fi putut răstălmăci atunci când acest cuvânt ți-a abordat plăcerea de a te integra în societate. Respectul este așadar o trăire, o emoție pe care o poți împărtăși cu un individ indiferent de culorile stindardului după care s-ar putea ascunde.
Când te-ai întrebat ultima dată cum s-ar putea cuantifica respectul? Îl poți palpa, îl știi împrăștiat în bucăți fărâmițate cu strictețea impudentă a cotidianului, îl stochezi aleator în kilograme sau îl poți oferi cu cel mai inocent zâmbet în diminețile când îți întâlnești vecinul ăla supraponderal urcând scările cu un gâfâit trudit pe la 7?
Respectul pornește de fiecare dată din substratul bagajelor de valori care ți s-au imputat încă din momentul când întîlneai rudele alea urâte ce îți intrau pe ușă de sărbători, iar mama te întreba : „-Cum spui?” și tu atât de pueril și taciturn răspundeai : „-bună ziua!” sau strecurai o sută de mii în buzunarul secret din spatele gecuței tale mov pe care îl solicitai doar când venea vremea colindelor și spuneai: ”Mul-țu-mesc!”.
Ții minte primul sărut? Când intrai pe ușă și tata se uita la tine țintit, cu blândețea făgăduită forțelor divine din momentul în care te-a ținut pentru prima dată pe brațe, iar tu din respect pentru el roșeai fără să îți găsești tihna, încercând să stăpânești zgomotul aripilor de fluturi ce-ți survolau toată zona abdominală, de parcă ar fi fost stârniți de chakrele pubertății? Ah, acești fluturi endocrini.
Ții minte când ai avut anacuzia aia tâmpită și urechile își uitaseră rolul lor primordial? A fost prima rușine pe care ai tras-o (cred și acum că se trăgea de la prima boroboață de la care ai fost certat și nu era decât nevinovăția cu care ai dat cu piciorul în minge crezându-te un nou Maradona din Carpați, fie, ai spart doar un geam de la aprozarul din cartier) atunci ai simțit cum din respect nu vei mai putea da ochii cu prăvăliașul încruntat.
Crești și tot ce acaparezi din jurul tău se manifestă ca suma unor valori după care te ghidezi, apare și acea senzație, cu care am deschis prima propoziție. Persoana cea mai importantă care se uită atât de galoman la fiecare mișcare a pupilei tale îți vă îmbrățișa sufletul atât de serafimic de fiecare dată.
Doar atunci vei conștientiza că Respectul este pentru tine o formă de exteriorizare a iubirii, vei simți că îl plimbi destul de insolit prin diferite categorii și standarde ca pe un atribut valutar de valoare simțind că odată cu fiecare expirație în ceafa persoanei dragi îl recapeți.
Respectul este de fapt un drept și o obligație sui-generis pe care se clădesc toate relațiile interumane, de care se prind atât de parazitar pe coloana deloc infinită a vieții mii de oameni și totuși pare că este o valoare împăiată cu platitudine de zici că în tot procesul de autoeducare mulți dintre ei se lovesc prohibitiv de el. Respect.