prietenia poeziei

în atelierul minții mele se aliniază planetele, dar Napoleon evită raționamentele banale,
doar conștiința îl mai ține în parametri temperamentali
când își slăbește influența stației de emisie-recepție cu surplusuri adâncite în poezie.
cu toate vibrațiile epileptice de emoții, poți să simți chiar și
stările consacrate de a stăpâni arta de a te face auzit chiar dacă
nu vorbești în public, atât de prematur te plimbă starea în cercuri albe – în căutarea medotelor cele mai eficiente, e poezie…
subconștientul meu întortocheat de bogăția cuvintelor tale nu mai este
atât de manevrabil, iar baza perseverenței se vede prin adevărata esență a prieteniei
ea stă în silabe.
Știi și tu că dacă bunul-gust ar avea clemență
m-ai putea vedea mai adecvat, doar istoria acestei povești poate conține
numeroase dovezi că elementul esențial te presează invariabil – timpul.
Arta are substraturi ascunse și
numai echivalentul monetar al transpunerii spirituale
s-ar numi: „poezie” – scriptic și totuși fără valoare.

oameni

străinul din tine își spune că
viața nu are logică și
semințele de frică sădite în oameni dor;
oamenii mor de foamea orgoliului în
goana de a fi pe placul societății fără a ști
pe câte fronturi lupți cu frica.
omul este libertatea, cred cu tărie că
oamenii au libertatea de a înstrăina fără
comfortul pantofilor murdari de frică
Tu nu știi care este mantra ta?
anagaminul dinspre răsărit e
călăuza din închisoarea minții tale(O Ariadna post-comunistă)
e greu să aduci ființei fricoase un talisman când nici nu are curajul să se bărbierească.
Nu te regăsești nici azi în spintecatul sufletului tău, 
doar spicele de caracter stau să roadă nenorocitele manguste macabre din guvern.
Claustrați de nevoile lumești puse pe rafturi, un fel de vârf în piramidele lui Maslow…
oameni

Valar Morghulis

Arya nu crezi că dragostea e doar o vijelie
trecătoare ca pomana pe care o oferi
în fiecare ciclu, la fel ca un cartonaș roșu în Champions League


Viața e un arbitru Ciacâr  și nu vorbesc de turci sau
de serialele lor umplute cu dulcețuri obscene, bărbi și ochi proeminenți
grijile tale sunt doar proiecțiile gălăgioase, tinere și la fel de trecătoare
ca un vânt de primăvară calibrat de potecile tocite
sub influența antropică.
știi și tu că ar exista pe rafturile de la Lidl un soi de alifie
care îți estompează impulsurile ca un bodyguard care urmează etichetă
destul de convențională și
îți face un „făisControl” amănunțit când de Black Friday aștepți lamelele
cu testere de parfum Horroriginale –  muzică de fundal și
oase &  mușchi femurali, nimic nu te împiedică să crești
odată cu ambițiile noastre, laice.
Îmi place stilul tău imuábil în contrast cu gimnozofía zilelor noastre
instagramiene, vulnerabile zile cu zâmbete brute, fără reflexia zorilor pe urme de
Blend-a-Med.

 

Despre Respect

ți-ai dorit vreodată un om în viața ta?

Un om căruia să îi poți împărtăși cele mai adânci și ascunse temeri pe care le-ai avut, să îl lași să îți intre sub piele și de atunci să îl porți în adâncurile inimii până intri în sevraj.
Poate ai avea ce învăța de la persoana respectivă, poate ai destrăma sute de mituri în prezența ei sau ai putea răvăși mii de cuvinte ce îți stau chiar acum în minte. Fii om! Fii om cu tine în primul rând, poartă-ți un respect de care ești demn, uită de definițiile îngrozitoare pe care le-ai fi putut răstălmăci atunci când acest cuvânt ți-a abordat plăcerea de a te integra în societate. Respectul este așadar o trăire, o emoție pe care o poți împărtăși cu un individ indiferent de culorile stindardului după care s-ar putea ascunde.
Când te-ai întrebat ultima dată cum s-ar putea cuantifica respectul? Îl poți palpa, îl știi împrăștiat în bucăți fărâmițate cu strictețea impudentă a cotidianului, îl stochezi aleator în kilograme sau îl poți oferi cu cel mai inocent zâmbet în diminețile când îți întâlnești vecinul ăla supraponderal urcând scările cu un gâfâit trudit pe la 7?
Respectul pornește de fiecare dată din substratul bagajelor de valori care ți s-au imputat încă din momentul când întîlneai rudele alea urâte ce îți intrau pe ușă de sărbători, iar mama te întreba : „-Cum spui?” și tu atât de pueril și taciturn răspundeai : „-bună ziua!” sau strecurai o sută de mii în buzunarul secret din spatele gecuței tale mov pe care îl solicitai doar când venea vremea colindelor și spuneai: ”Mul-țu-mesc!”.
Ții minte primul sărut? Când intrai pe ușă și tata se uita la tine țintit, cu blândețea făgăduită forțelor divine din momentul în care te-a ținut pentru prima dată pe brațe, iar tu din respect pentru el roșeai fără să îți găsești tihna, încercând să stăpânești zgomotul aripilor de fluturi ce-ți survolau toată zona abdominală, de parcă ar fi fost stârniți de chakrele pubertății? Ah, acești fluturi endocrini.
Ții minte când ai avut anacuzia aia tâmpită și urechile își uitaseră rolul lor primordial? A fost prima rușine pe care ai tras-o (cred și acum că se trăgea de la prima boroboață de la care ai fost certat și nu era decât nevinovăția cu care ai dat cu piciorul în minge crezându-te un nou Maradona din Carpați, fie, ai spart doar un geam de la aprozarul din cartier) atunci ai simțit cum din respect nu vei mai putea da ochii cu prăvăliașul încruntat.
Crești și tot ce acaparezi din jurul tău se manifestă ca suma unor valori după care te ghidezi, apare și acea senzație, cu care am deschis prima propoziție. Persoana cea mai importantă care se uită atât de galoman la fiecare mișcare a pupilei tale îți vă îmbrățișa sufletul atât de serafimic de fiecare dată.
Doar atunci vei conștientiza că Respectul este pentru tine o formă de exteriorizare a iubirii, vei simți că îl plimbi destul de insolit prin diferite categorii și standarde ca pe un atribut valutar de valoare simțind că odată cu fiecare expirație în ceafa persoanei dragi îl recapeți.
Respectul este de fapt un drept și o obligație sui-generis pe care se clădesc toate relațiile interumane, de care se prind atât de parazitar pe coloana deloc infinită a vieții mii de oameni și totuși pare că este o valoare împăiată cu platitudine de zici că în tot procesul de autoeducare mulți dintre ei se lovesc prohibitiv de el. Respect.

O zi

Prima dată nu ai cum să îți scape candoarea ochilor ei, de un cameleon desăvârșit;
are sufletul pus pe tavă dacă îți zâmește cu ochii.

Poți descrie privirea ei cuantificând toate adjectivele limbii române, iar la sfârșit poți constata că nu dispui de sufiecient lexic și apelezi la un accent franțuzesc dobândit prin clasa a doua în satul de baștină sau îți amintești tonalitatea unui TV5 Monde ce rula pe fundal când ajungeai acasă de la serviciu.

Cu toate acestea, nu ai destulă răbdare să îți explici fermitatea umerilor ei blânzi pe care a purtat în toți acești ani poveri scuturate de rutina cotidiană.

Te pierzi și te resimți, amețit de această luptă, nu încetezi să te balansezi, atât cât mai poți, până apare ea, neprevăzut, fulgerător, aidoma unui Techincal Knockout (tko).

După fiecare ciclu solar se trezesc noi ere care pot să renască dragostea în cele mai sublime forme, iar dacă tot am inițiat aces subiect mi-ar plăcea să dezvolt imaginația pe seama formelor nestăpânite ale buzelor ei; cu un grad ridicat de emotivitate pot destăinui doar tărâmurile euforice a mentalității latine pe care mă poartă cel mai nevinovat sărut pe care mi-l oferă.

În fiecare zi culeg rodul zâmbetului ei, îl văd pe mine.
Am o zi mai bună!