povestim despre EL

un zidar

ce construieşte pe baza unor trăiri

o solitudine de fraze târzii

din tencuială cosmică

cu ajutorul managerilor de vise

constată cu ostilitate că

e mentorul propriei creaţii

a modernităţii lipsite de aripi

paradisul lui e-nplină deformare/dispersare

cand stă împreună cu EA

care mănâncă seminţe

şi ca să nu o audă bunica ei

aprind lumânări să curgă ceară

pe marginea trupurilor triste şi umede

de îngeri mai curând acri decât sacri

iar ca un veritabil Meşter Manole

aliniază doi vectori

sugrumaţi pe o aţă de in

în destrămare

trimite organisme la culcare

pentru a scrie o trilogie crispată

corpu’i  suferă o exsangvinare

atunci când are maraton cu melcii

zgribuluţi de frigul monstruos

din varza ce-şi desface frunzele dimineaţa

şi visul se termină aici.