Inițial ar fi trebuit să se numească Versul durerii dar în prag de disperare  l-am redenumit

Vei rătăci,umbra durerii tale,

Vei plânge sânge,dureri colosale

Vei muri să te reîncarnezi omidă

Vei fi durerea durerii tale din clepsidră.

…………………………………………………………………………….

Abandonat de lumină,de becul orbitor,de lanterne zăpăcite și în sfârșit de soarele trist.

Părăsit în strada vagabond uitat într-o colibă orfan,simțind doar mireasma de rouă de pe vița de vie.

Claustrofob uitat într-o cutie…M-ai părăsit sub fereastra tăcerii,fără să simți plăcerea durerii.

Îți era greu să mă  ascunzi în sânul tău sănătos,îți era frică și din povești m-ai scos.

M-ai expulzat din labirintul iubirii fără să simți impactul ciocnirii… când tu!!!m-ai abandonat si toți au uitat de mine.

Mistere sparte în orizontul spre care aspiri te aşteaptă să muţi munţii ofiliţi de păstorii viselor montane.Migrez spre Steaua Nordului cumplit spre idealuri îngheţate.Magii Estului mi-au adjudecat cea din urmă fecioară pentru a o sacrifica luminii însă acolo mai sunt 5 luni de beznă totală şi voi profita de asta pentru a coborî colţuri de stele până pe buzele mele…Renasc fără a muri în braţele ei cu o sobrietate clasică dar originală numai mie.Mă scald în lacul ADNului ei şi mă naşte din priviri şi din buclele creţe al unui amurg beletristic.      

da click pe link : forever young

O dimineaţă marcată de astenia celei de-a XVIII-a primăveri mă găseşte concentrat pe fundul unei căni de rocă dură.

Acea buburuză …

a depăşit orizontul emoţional

şi mă tratează diferit de această dată.Am rămas corigent

la bunul simţ şi m-am retras

către stâncile vii.

Banalul infinit Cosmic

îmi impune o teorie în care forţa eoliană nu mai are nici un sens.

Simt că m-am reîncarnat dintr-o buburuză mov purtată de vânt

de pe tărâmurile budiste

acoperite de chinul războiului meschin.

Zidul chinezesc

se întinde şi el

să măsoare traiectoria mea

sau poate…

să fie vazut de fiinţele chele

de pe lună.

Iar eu

mă trezesc

la poalele turnului Eiffel

pe ceafa unui mim ofensat

poate de politica prea democratică şi impertinentă

 

bucăţi de moloz am ştiut să înving

întru chemarea nopţii.

Îmi imaginez doar,

cum plâng corzile unui violoncel în opera din Sydney

căci doar asta pot.

Aş muri

ca un future

într-o zi    dacă aş decide să merg întracolo.

La viaţa mea am văzut copii cu zâmbetul pe buze uscate

aplicându-le torturi teroriste

confraţilor mei mai mari.

Am îndurat frigul Everestului

şi seceta din inima purificată a Saharei.

Am băut apa

din Dunărea liniştită

şi am inhalat praf cosmic

de la Cernobâl.

Am trăit 3 luni 4 săptămâni şi 2 zile

în urechea unui compozitor ce dansa…

… pensula unsuroasă pe platoul minat al secolului trecut.

Apoi m-am lăsat

dusă de alt vânt

mediteranian.

Eram singura buburuză

cu paşaportul expirat

şi cu mii de ştampile murdare de culoare.

Mi-am luat viză –

să trec Atlanticul

dar

mi-am amintit povestea Titanicului-

şi am renunţat,

în favoarea surorii mele gemene în schimbul a 3 flori de muşeţel şi a constelaţiei Ursa Mică.

Am avut ocazia să îl văd pe Messi jucând fotbal

pe gazonul în care au sfârşit tragic 2 cărăbuşi

Îndrăgostiţi,

viaţa rămâne atât de crudă-ncât

nu mă lasă şi pe mine

să mor

şi mă reîncarnează pentru a câta oară

în buburuza mov

fidelă Terrei plină de maci.

Mormite-nfrunzite

cu flori de brad

uscat.

Citisem antetele poemului morţii subite…Mi-e frică

mi-e frică să mai trec în emisfera sudică

dar vreau-

să mă împrietenesc cu pinguinii

rătăciţi în Cape Town

căci doar ei mă pot înţelege cum e

să poluezi privirea ciclopului siberian ce povesteşte

cu lacrimi ostile

povestea rechinilor înecaţi în smoală din vina fabricii de impertinenţi.

Amazoniene rebele

mă aşteaptă să le cânt ceva

de Celine Dion

ca să se simtă miresma mireselor crude în pistilul florii de lotus.

Nu trăiesc în rutina new-yorkeză

în care

se pierd zilnic…sute de ciori lesbiene

sau văduve.

Sunt buburuză

încătuşată în miros de liliac ofilit,

sau doar un personaj

împletit pe liniile de caiet A4;

sau doar gropiţele tale  rătăcite pe obrajii ruşinaţi.

Domin supremaţia ţânţarilor

care nu te lasă s-adormi lângă foc…Doar cerul

imită nuanţa ochilor tăi.

Mi-am lipit aripioarele de buzele tale

date cu luciu murdar de păcat.

Albesc

printre anii ninşi

de mătreaţa Luceafărului eminescian.

Mă înveţi să respir

oxigenul tău fără să îl împarţi cu mine.

Simt nevoia să scriu

orice aş face

memoriile unei buburuze mov purtată de vânt de pe tărâmurile budiste…

Te-ai transformat în femeie matură la cei 18 ani neîmpliniţi.Scăldată în miere şi puf,altul decât roz.Moleşită de frig şi ninsori,omorâtă de voci şi scrisori.Blazată şi tenebră muză pierdută pe colţul unui cerc(interesant de când cercul are colţuri)-Actriţa dramei mele totale.Calmă!

Lasă simţurile să revină prin nervii înecaţi în paharele sparte pe mese înflorite cu ceara rece a unor lumânări tăiate de sabia samuraiului în absenţa spiritului filosofic oriental. „Scriu aceste versuri din pasiune,nu din raţiune.”

Mă poţi crede mentorul suferinţelor tale dar nu pot să te ajut pe deplin căci sufăr de impotenţa gândirii şi a cuvintelor pentru următoarele clipe.

Cartilajele-mi scârţâie cu gust de inox.Cantităţi imense de plăceri rănite pot coagula atunci când mă priveşti.Animaţi şi inhibaţi dispar norii pragmatici.Şolduri de femelă privesc şi mă mir-departe de pornografie şi mai aproape de artă presez pe buzele tale mii de cartuşe de stele prăbuşite pe autostrăzi.Nimic serios;supravieţuim fără a cădea pradă tentaţiilor trufaşe,nervoase ce zâmbesc.

Citesc sacadat,căci mi-e teamă şi nu îţi pot spune ce vise(fantezii,obsesie) subvenţii,intervenţii neutre.I-am dat liber pasiunii pentru tine,mi-am consumat o viaţă cu ceva în plus(powered by vodafone),cu atracţia pentru tine.Diferite senzaţii fantomatice animate voluntar de tine pentru a penetra mai apoi creierul lipsit de privilegiul acelei senzaţii meditative.Mimez întru senzaţia timpanului expus la 2 DeciBeli văluroşi pe  care îi emană meditaţia planetelor situate pe neuronii mei bronzaţi…

TO BE CONTINUED…CÂNDVA PESTE MULŢI ANI.

Visele măcinate în lumina orbitoare plâng precum lacrimile unui puzzle pentru daltonici.Sufăr de sindromul iubirii imposibile şi asta mă omoară.Am amestecat sute de esenţe,am spart mii de sticluţe cu aroma amorului nostru dar tu,ai rămas aceeaşi faptură rece,cu zâmbetul calm dar ruşinos.

SPINI…

Valor rănite de poet

Îmi completează un portret

În ochii morţi şi trişti găsesc

Idei plăpânde ce le depăşesc.

Suflu puful spinilor mei

Căci iubesc din ai tăi ochi văpăi

Buze frumoase de madonă bătrână

Îmi ciuruiesc imaginea păgână.

Rununţ cu gândul oarecum trist.

Şi mă transform în avar colonist.

Sunt al vieţii nou bufon artist

Cu emoţii uscate,cugetări de pesimist.

Spini pufoşi de trandafir,     REFLECTAŢI

În tehnologia fără fir.

Sunt colibri,zbor prin flori

Când te culeg, explorez noi fiori…

Memoriile unui caracter autotrof.

180 de grade Celsiu domină biosfera,în care

Vise finite pot avea-dar atunci o să înceapă durerea.

Zăpada neagră nu îmi mai satisface plăcerile lumeşti,Trăiesc în vidul meu şi nu mai ştiu de existenţa altei lumi,nu mai există o altă lume care să trăiască conform pulsului meu zăpăcit.

Ştiu şi eu să plâng dar lacrimile mele nu îşi pot afla gravitaţia în vid, trăiesc departe de ficţiune şi încerc să te uit dar nu pot.

M-am schimbat atât de mult şi nu percep timpul[imperfect defapt şi mai mult inexistent decât trecător] fără tine.Am decis dunt văduvul unei iubiri expirate.

Coloana oficială a unor nervi uitaţi pe foaie,trece fără a mai ţine cont de neuronii lipsiţi de forţă.Simbioza unui organism ce suferă căderi de calciu.Gerul pătimaş îmi ingheaţă orice dorinţă şi îmi văd fiecare firicel de voinţă împietrit în umbra unui breton ce acoperă capul plin de prostii rudimentare…..

…TO BE CONTINUED…

Cultiv imaginaţia unei minţi bolnave de dragoste care se manifestă în afectivitate acută.

Eu sunt ciocolata în care aş vrea să te îmbrac.Ciocolata prelinsă pe corpul tău firav îmbogăţit cu forme specifice feminine.Acea scântee neagră care domină cosmosul sufletului meu îmi aminteşte de Luceafărul blând eminescian…însă nu îl pot accepta.Şacalii te înconjoară de un veac pentru a gusta sau chiar fura  ciocolata cu polaritate diferită,răsfrântă în călduri afrodisiace 😀 :*…Mă topeşti pe  trupul tău estropiat şi mă laşi să curg placid pe muşchii tăi extatici…Te-ai transformat într-un vis erotic adolescentin:)

-După lupta anterioară cu extratereştrii îmi revin în corpul rănit:

Apoi materia mă fură şi mă duce în infinit pentru a mă substitui cu α(alfa) şi β (beta),dar tot nu îmi poate scoate din gând chipul angelic al unui demon al iubirii…

-Am devenit între timp o brută cu ochii roşii de atâta ură şi răutate,sunt ochii tulburi care numai tu îi poţi îmblânzi cu o singură atingere umedă din poiana zilei de mai…

-Am rămas acelaşi copil,cu gândul la joacă,fără a avea grijă de altceva,fără a ţine cont de rutină,însă am învăţat un singur lucru:am învăţat să te iubesc cu adevărat…

-Ascult în fiecare dimineaţă scoica care îmi aminteşte de valurile mării în care eram rege şi regină,în largul căreia eram zei,eram îngeri fără de aripi,puteam controla amurgul şi răsăritul până când tu ai dispărut dusă de val…

-De când ai plecat am uitat să respir,cedând uşor,am uitat să înot şi am renunţat la supraputeri.Mă scufundam rapid şi lin fără a lăsa urma stelei ce se oglindea în mare,în tot ce am lăsat în urma noastră…

-Sirop simpatic în ploaia lui octombrie mă sărută pe buzele uscate şi îmi aminteşte de tine.  Îmi aminteşte de „EA”,de cea pe care nu o cunosc dar sper din tot sufletul,îmi taie respiraţia doar faptul că te simt alături respirându-mi la gâtul meu obosit.Te idolatrizez prietenilor mei atunci când ei mă văd un nebun,nu te cunosc dar simt că eşti cea de care am nevoie.Eşti cea căreia îi dedic orice metaforă încă neconcepută.Eşti cea care mă cunoaşte după versul mut.

-Scriu  cu negru doar pentru că sufletul meu este astăzi în doliu…Avem aceeaşi doză de vină şi totuşi încerc sp interpretez iubirea după notele vesele în tonalităţi majore ale unui portativ ostenit.

Un gând ce se manifestă în infinit…”CAUTĂ-L”!!!…

Sunt plecat să te caut,eşti dusă la cules stele şi nu ai nici un motiv să fugi de mine în alte galaxii.Un mileniu a trecut de când caut proiecţia unei iubiri ascunse în stele.

-Mă frământă simplul fapt că nu eşti aici,aproape de mine ci te port doar în suflet ca pe o icoană pictată în stil bizantin.

Chipul tău mi-a rămas imprimat ca o tapiţerie,ca un mozaic colorat în miliarde de nuanţe,spălat din belşug de puţinele raze de luna roşie sau soare bătrân.

-Renunţ la privirile tale pentru că nu vreau să mai fiu o povară pentru tine.Surplusul de nevroză se zbate în mine şi e pe cale de a exploda.Tu eşti singura fiinţă capabilă să îmi stăpânească emoţiile aflate în mişcare Browniană.

-Vreau să colorez lumea însă nu am decât alb şi negru.Nu îmi oferă nimeni o pensulă,sunt aşa de zgârciţi.

-Aş vrea doar un fluture în roşu şi verde,să îl pot vedea din nou,dar uit mereu că sufăr de daltonismul visului incurabil.

-Croiesc o cărare spre mijlocul Pământului şi văd cum iarba îmi şopteşte cu gust de rouă un vers pierdut în calea călăului claustrofob.

-Am zugrăvit chipul ei pe coloana infinitului pentru a fi văzută de extratereştrii însetaţi de frumosul de pe Terra.Să vină pe Pământ şi să mă bat cu toţi până la ultimul iar „EA”să rămână tot a mea,fecioră neprihănită ascunsă într-un bob de mazăre sau într-o floare de tei,într-un strugure gustos datorită razelor de soare scăldate în picătura de rouă intactă. „EA” să fie mireasa visurilor mele,să îmi spună poveşti din lumi paralele.