„Perete viu, imbalsamat cu vicii.
Cruda mai e si viata asta, dar ma consolez cu privirea.
Il vad pe fiul cel mic al ei ratacind in casa goala a tatalui sau
Atatea vorbe ce ma acuza cu nonsalanta
Sclipeste doar zambetul meu controversat in contraatac …”
Gheara morţii purtată
Aiurea-n tramvai.
Îl minţi frumos sub scene de gelozie
Aiurea-n tramvai.
Gândurile îţi zboară desprins
Aiurea-n tramvai.
Culori împarţi, monocrom
Aiurea-n tramvai.
Albuş întărit pe un scaun
Aiurea-n tramvai.
Să te ascunzi după voalul ei poate fi doar
Aiurea-n tramvai.
Să nu ştie nimeni cum evadezi din înjosiri, e cam
Aiurea-n tramvai.
Să creşti sub bolovanii incompetenţei lor e –
Aiurea-n tramvai.
Visele tale goale se umplu un pic mai
Aiurea-n tramvai.
Copii tăi să fie si copii lui, devine
Aiurea-n tramvai.
Materialişti certânduse
Aiurea-n tramvai.
Cuminte îmi văd de traseul meu si stau înghesuit
… Aiurea-n …
şi ninge în casa pustie
doar eu sub un pat m-am ascuns,
regret şi principiu
orgoliu rănit de egoul sensibil (masculin)
dinţi sparţi/striviţi de trecători.
În minte – obsesii, amurguri,
da!!! , hohote de amurg strident, violent,
alarmant,
un smintit într-o barcă, schelete pe-o bancă,
în parc.
Ninge, e noapte, Noapte-n oraş.
E toamnă trec zile, dar
ninge cu gust de viitor februarie.
Mătreaţă, fum, ţigări,
grădina împăturită, vioaie trimite
acorduri de minţi tocite-n odaie.
Şi se scaldă un soare-n ninsoare.
Copila prăfuită de vicii,
cu grai de fecioară rebelă,
ascultă înalte gânduri monotone.
Ce trist, am să mor
şi mă va răpune zăpada
azi, mâine, poimâine poate
voi asculta zgomotul tăcerii din noapte.
Văd Lumină răsfrântă-n zăpadă.
De ce de fiecare dată când mă întâlnesc cu Bacovia
văd doar îngeri albi,
sub bolţile umbreluţelor căzute din ceruri stacojii?
Negru de etiopia
plecat si umilit de mult prea sărace ploi.
„albastre flori de mai” strivesc adânc privirea-mi,
iar „patul răsucit în noduri” cântă vers din univers.
Prea greţos şi sec la maxim vând doar perne(vacuţe) tari şi reci,
văd privirea-ţi ce mă-ndeamnă să te cuceresc şi-ncep la munca cea de jos.
El va încerca s-o ia de mână,
Să mearg’adânc peste eroi,
Să-nchidă gura lumii cea păgână
Și mii de voci sub îngeri doi.
El vrea să rupă noi blesteme,
Ea stă în banca ei și geme.
Vrea să-ți revadă ochii gemeni,
Și gânduri împletite-n termeni.
Îmi trăiesc viaţa din iluzii şi stări.
Din cărţi poştale şi scrisori.
Din schiţe şchioape
Si noroi pe sub pleoape 🙂
m-au abolit computerile reci.
Vederi din parisul visurilor tale iti voi trimite, voi stinge stelele cu extinctorul. Vreau sa-mi reanalizezi sufletul si sa scuipi in gol spre templul sufletului meu, sa scuipi cu fericire. Eu iti voi strange parul ars de soare in snopi de grau in ochii mei, iar ochii tai ii voi arunca in mare sa-si recapete si ea culoare, mangaieri fine iti voi trimite prin porumbei mesageri.
Copil naiv cu microorganisme in plete, cu vis nemuritor ce in 2 minute-mi trece, ai 18 primaveri si tot nu-ti e deajuns sa speri. Cauta-l pe el, alinta-l in cuvinte, el chiar te iubeste doar asta tine minte.
Lacrimi pe obraji în ritm de step. Lacrimi curate din râu de munte de diamant.Vise erotice răzvrătite-n lumină.Copaci vii într-o lume decadentă,moartă…Picătura amară cu inimă păgână.Nori plictisiţi,blestemati de soartă.
dureri adânci înfipte în speranţe.
revelion în buzunare.
mercantinism prost crescut, la poale de munţi de diamant.
murdare replici, vechi strigoi.
albastru de vinil în formule iniţiale.
sălcii plăcute, aplecate.
seringi imaginare iar proza singurul meu drog.
cuvinte incolor, amare, dulci sau chiar mirositoare.
clădiri, pragmatice abordări de soartă,
iniţial văzând o lume moartă.
politică nu mai încape-n versul meu mut şi nici ţigări ameţitoare, doar timp irosit degeaba cu ochii aruncaţi în monitoare.
vino să-mi descrii planeta
în care s-a născut visul tău congelat.
să-mi lingi tâmplele albastre strângând transpiraţia unui luptător de sumo.
mă bat cu emoţia unui breton roz şi câştig ştiind că doar cuvântul ochilor tăi poate fi trofeul.
medalia ecologică o am descompusă în ierbarul biodegradabil acolo unde mai port 5 fire de romaniţă deshidratată, ca o amintire de atunci când am sărit un gard şi în cădere le-am strivit. am rămas într-o dilemă amplasată la 43 grade latitudine nordică.
Fantezii bolnave nu mă lasă să zbor!
„Inimi în nămol, suflete-n pârjol, oameni din subsol”
Voi desena o ploaie,
uscată ploaie, uscată
Un ruj funebru „M.M.” topindu-se
pe buze.
Am doar două culori să desenez o lume, doar a noastră.
Şi ochii tăi să mă scald adânc în ei
„Пусть ты упряма и испорчена. Пусть ты дуришь людей своим обаянием. Пусть ты смотришь свысока на любого, кто слабее тебя, но… но ты мне нужна! Не бросай меня!”
imaginează-ţi doi sâni
care cad se ridică oscilează intens
se agită în umbra unei salcii răpuse ,dar
e doar o „chestiune” de imaginaţie
şi dacă poţi să vezi
nişte kilograme în plus
pe şoldurile unor picioare ca funia…
îmbolnăvindu-mă
mă voi tot vindeca de tine.
Un nas un pic lungueţ
dar prea sexy şi ochii tăi verzi
e o ” chestiune” de imaginaţie.
Imaginează-ţi
cum dinţii tăi
muşcă adânc gâtul meu
şi tot din aceşti dinţişori
va curge suc lipicios de
mandarine…e doar o „chestiune” de imaginaţie,
mă gândesc să te sărut
pe abdomen
sau poate că nu mai gândesc,
fredonez cu poftă LIFEHOUSE-STORM
căci ştiu că ne uneşte ceva
doar când suntem „In Flames”
şi mă rezum doar la atât pentru că
e doar o „chestiune” de Imaginaţie
Muşc din petale triste
şi citesc gândurile tale
perverse.
La TV doar politică.
Şi aleg să văd un documentar
Despre Gagarin.
Înfăşurat în benzi de
casetă VHS
încerc să ameţesc
procesul de mumifiere al curiozităţii mele.
Mă pierd în puful de oţel
al canapelei,
Aştept să înceapă filmul…:D
Podeaua beată,
Lumea tristă
şi ce să mai caut aici?
printre unde radio ţip
să mă poţi auzi.
Stai la bloc,mănânci la un bistro
pe strada situată vis-a-vis de primărie,
culegi fraze desluşite din cartea lui IRA LEVIN.
Fac tot ce pot încă mai ţip după tine în
surzimea sonoră.
Este vorba doar de timp
de praguri nervoase
şi de prietenul meu cel mai bun.
scot fum pe nas de la atâţia nervi
visez coloane oficiale de furnici oarbe,
primesc flori de la chitarista mea preferată
şi cânt într-o limbă pe care am detestato
mereu,
dar îmi place
cânt grav la vioară
fără corzi şi becaruri.
Plutesc între două
anotimpuri eminesciene
Disgraţios fentez rima
şi sper să revăd
aceleaşi culori
Nuanţe de Bleu şi Negru
Doar ploaia acidă
mâzgâlită din nori poate să-mi spele
creierii de Impostor.
Cresc vise în pepinieră,
Le ud cu speranţe
deşarte şi le hrănesc cu lăcomie.
amprentele tale rămase pe frunze
umbresc un soare
artificial ce nu mă încălzeşte
Flirtez cu clorofila
din irisul tău,inhalând
spumă de anti-cometă şi scrum
Mă scald doar în praf
de amor ludic 🙂
Vremuri bune
în care îmi spuneai
„Mon Amour”
îţi plăcea
să-mi apeşi pe butonul
„Unleash Nervi”
Dar acum totul a devenit
GRI
PLOI
şi picături ce îmi cântă
ultimele 2 tacte
Pe umbrela ruginită
ACUM E ACUM
eu nu m-am schimbat,
sunt
acelaşi visător
encore ton amour…
flori de cireş
albină mută.
Am voci cumplite printre voci
şi voci ce nu m-ascultă.
Blindez un neuron…şi punctum…
cu pumnul
scot aripa rănitei voci
Ascult, teluri vis de vară.
Mă plimb cu urşi polari şi foci.
Căci sunt sigur că au si ele voci!
EA: miroase a ploaie şi caramel
se uită la film în papuceii ei preferaţi
Şi citează fraze amuzante despre dragoste
EA a uitat să plângă,dar-
Iubeşte lacrimile cerului uscat.
Îi place de mine doar atunci când am privirea nevinovată
şi e nebună după ochii căprui şi poveştile bune.
Aşteptai o minune?
Am venit şi sunt aici
Sunt în faţa unei dileme
Împreună cu cei 7 pitici.
EL: Timpul meu e călăul speranţelor
Valurile visătoare mă scufundă-n
Mângâieri plăcute şi uşoare
Mi.e frig, mi-e teamă şi mi-i dor
Cuprins sunt şi eu de acelaşi fior
Port aspiraţii timide şi pălării
Strivesc orice tip de temeri în nopţile târzii…
Trădat
Vreau să-ţi spun dar e complicat
Prieten
Mi-a fost dar m-a uitat
Reverberat
Mă simţeam în preajma poveştilor cu Icar
Şi acum
Ansamblat restructurat şi foarte afirmat
din gânduri perverse m-am colectat.
Păcate
Sihăstrie pe Broadway
Tatuate şi imprimate
Amintiri cu … ANDREY
Îmi plânse gândul
Fericit
Şi lăcrima cretinul.
Ascult doar ploaia ,ce se prelinge,
pe bărbie,
Prejudecăţi nemaivăzute înghiţea
Complexat de taine şi amor, e „empty” căci e gândul
Plânge şi-acum sărmanul gând
Plânge încet Bătrânul.
un om,un cărunt
un anacolut
un an să pribegesc
Aşa cum aş fi vrut
un scrum,un bagaj
un vis,un plic desfăcut
Aşa vreau să fiu,aşa aş fi vrut
un corb,un lemur fumând speranţe coclite de vară
un procent,un colet,
Impertinent
Aş fi vrut să fiu dar nu am avut
Talent
Fără griji,doar agonii şi prostii.Încerc,mă descătuşez doar verbal şi mângâi trupul unei frânghii ce nu a auzit incă de săpun.Presar vise,idei pe fiecare firicel de aţişoară amestecată cu cânepă uscată de razele soarelui vagabont.Cărări croiesc peste norii în care plutesc,diletanţi în arta furtului şi ei, încercau să mă lase fără idei.Cadavrul meu serveşte drept umplutură cu gust de cremă,garnitura perfectă pentru 3 hiene răposate.Mutilate şi controversate îmi sunt filozofiile rebele.Şoptesc urechii tale impresii din trecut,mort.Mort după tine,îmi simt ţesuturile dezhidratate,creierul tău gândeşte şi pentru mine.Fobia pierderii tale mă chinuie…pierdut.Pierdut în privirile tale inocente mă regăsesc străin de gândurile tale.Mituri,mituri şi balade învăţ să retrăiesc cu tine.Mă ierţi,mă uiţi,mă deteşti,dar nu vreau să te afectez.Pot,pot să te rănesc,dar nu vreau să fii cromozomul meu lipsă.Vibrez,vibrez vânt de vară în ţevi progresiv de atrofiate dar nu uit că eşti vocea viorii răpuse de vânt.
..dar simt nevoia să îi scriu odă lui Bacovia.
-Inspir fericirea în fracţiuni de secundă.
Cuvinte color ajut să se’ascundă.
-Bacovia trist îmi citeşte poezia.
Imperiu-i frânt îmi zideşte armonia.
-Bacovia mort îmi citeşte ziare
Maestru e dus dar îmi oferă scaune şi-mi aranjează plafare.
-Aştept la semafor să se facă lumină,
Mă’ncarc cu iubirea din amărâta de baterie alcalină.
-Bacovia duh ma are-n vizoare.
Bacovia din mine,creşte în amploare.
-Totuşi e vis,reverie amorţită
Sfidez versul alb şi el mă evită.
-Sunt bombă cu ceas,cognac cu gust de alună.
Îl invoc pe Poet lasă el sa ne spună.
-Îi dedic cuvintele mele-ncurcate
Doar el e în stare să sculpteze-n păcate.
-Tot uit ce vreau să îi spun
Sau poate încerc să-l sugrum?
-Îl uit în cuprins,îl trimit la odihnă
Dar versul meu mut nu îl lasă în tihnă……..
Stropi de soare.Arşi peste zare. Valuri din mări,Îmi cânţi la chitări. Eşti killer de vise,Flambate şi stinse.Mă omori din priviri,Îti dedic amintiri.Murdară de maree,Colorată în Calea Lactee.Te implor să’mi cruţi viaţa,Să nu’mi moară şi ea ca speranţa. Te iubesc doar în vis Când expiri paradis. Iubeşte-mă în vid Căci nu vreau să te ucid. Inspirată din dramă Cu măşti de aramă. Inovată în lacrimi mature Mă ignori şi în poezii postume. Te doresc până la porţile raiului, Când să’ţi spun îmi pierd valorile graiului. Mor şi suspin în nuanţe celebre Mor şi mă închin minţii tale tenebre. Suspin durerile tale Adresa iubirilor virale. Molipsit de creativitatea ta virtuală, Mă proclam amator în raza’ţi spirală. Te văd în tablouri pictate cu un sânge Ce inima’mi părăseşte,apoi mi’o frânge. Vădesc,ispăşesc amurg prea morţiu. Ştiu să te cer demult nu e prea târziu. Sărut vocea ta,de femeie plăpândă Iubirea’mi nebună nu o primi ca osândă. Te redau doar proză şi vers,Te vreau mai aproape dar nu sunt pervers.Sărut ochii tăi,desluşindule culoarea. De’ai şti cât iubesc,nu vei afla amploarea.Te descriu zeitate,Ucisă de moarte.Te aştept la un capăt sinistru de visVreau să fii fericită,îţi creez compromis.Fac surf pe firele tale de păr argintiu Vreau să îţi demostrez dar nu mai ştiu.Decât să cobor lacrimă pe al meu sicriu,Spălat doar de smoală,vopsit purpuriu. Muşc cu mult gust din vorbele tale puţine,Doar respiraţia ta pe picioare mă ţine.Simtconturul buzelortalesubţirişiplăcute,Să te cuceresc nici Dzeu nu poate sa m’ajute.:*
Stau izolat de omenire şi îmi aştept veacul de aur,fără a contesta imaginea tridimensională a unei lumi politice apuse,colorată în preferinţele unor partide.
Mii de idei infiltrate-n pereţii de smoală,cântă drept voci chinuite în lagăre ameţite de preferinţele exotice ale unor dictatori.
Sfidez gravitaţia şi mă desprind de podea dar nu pot decola mai sus de tavan.
Nu cred în altcineva decât în divinitatea care m-a călăuzit în toate clipele grele dar totuşi accept ideea de budism din momentul în care am văzut cum mă desprind de la sol.
Transpiraţia unei muşte rătăcite prin cameră îmi distrage atenţia şi mă dezorientează nelăsându-mă să mă concentrez asupra plăcerii tale.
Neînsemnată pentru vocile ce le aud eşti de asemenea.DA,e adevărat, sunt nişte voci care mă călăuzesc în vidul din subconşient.Orele petrecute departe de tine dau un randament maxim în memoria mea post-mortem.
Mă dizolv în aerul închis din camera în care a avut loc,ultima dată,cel mai cumplit conflict.Sunt solubil unor amorţiri ale retinei tale suprasolicitate şi mă pierd în strigătele ce ţi-au umplut timpanul de atâtea ori.
Colonizat sunt de vocile care mă conciliază,care îmi vorbesc,care mă înţeleg şi care îmi spun despre o imposibilă revenire a ta.
Escaladez din nou starea de neroză uitată anterior şi îmi asum greutatea unei pene incolor.
Sacre şi profane sunt gândurile mele atunci când vocile îmi invadează în încăperea neuronilor inexistenţi în alcoolul neconsumat de atâta timp,şi iar mă influenţează.
Inimi frânte întâlnesc zi de zi şi îmi reproşez faptul că nici măcar indiferent nu pot fi după plecarea ta.
STAU RELAXAT ÎN ACEA CASĂ A CONFLICTULUI COMPROMIS ŞI LAS VOCILE SĂ ÎŞI FACĂ TREABA…
I hear voices in my head
They council me
They understand
They talk to me
Creez tot ce-mi trece prin gând
aplic o lumină ca o hașură a unui învățăcel la Colegiul de Arte
în mintea umbrită de spaima viselor neînsemnate.
mă destind cu „muzica lui Bacovia” cu „muzica lui dizarmonică ţipată la trompetă într-un mod histeric”.
E haos în jur, dar nu-mi pasă, pentru că am clădit din nimicuri o lume doar a mea,o lume pe care o modific cum vreau eu, cum îmi încape la buzunarul de la piept.
aş vrea să îți descriu lumea mea, dar mai trăiesc (încă) cu frică
așa cum nimeni nu mă va înţelege.
E lumea în care am pus bazele încă din mileniul trecut
eram copil şi îmi căutam locul de refugiu.
și am găsit acum acest loc fără deranj, deși a trecut o lună de când visam la un plus-que-parfait.
Mai întâi am visat un haos produs de Big-Bang-ul răvășit
fără să realizez că în dimineaţa următoare mintea îmi va naște un orizont incolor cuprins de o lumină galbenă ca un ten de chinezoi.
-ce să vezi acolo?
-nici păsări, nici copii aşa cum ar visa alţii, nici flori, poate e doar o lume stearpă, o lume incompletă.
avea să vină o nouă dimineaţă în care pot să spun că am simţit prezenţa unui singur fluture rătăcit în lumea mea, simplu accident zic eu. (ceea ce ar deduce orice copil naiv)
totul a venit într-o clipă când mii de culori s-au strecurat pe pata luminoasă de la orizont spulberând orice speranță a umbrelor ce mă bântuiau anterior.
doar somnul m-a făcut să mă împrietenesc cu FLU,
prin picotul adânc ce nici frumoasa adormită nu îl putea atinge m-a făcut să mă apropii de lumea pe care am creat-o.
Zbuciumul aripilor frumos încordate aşteptau să îi spun ceva acestui fluture.Înainte să mă trezesc mi-a zâmbit…şi zâmbetul mi-a rămas imprimat în memorie.
zaimeanul 