în atelierul minții mele se aliniază planetele, dar Napoleon evită raționamentele banale,
doar conștiința îl mai ține în parametri temperamentali
când își slăbește influența stației de emisie-recepție cu surplusuri adâncite în poezie.
cu toate vibrațiile epileptice de emoții, poți să simți chiar și
stările consacrate de a stăpâni arta de a te face auzit chiar dacă
nu vorbești în public, atât de prematur te plimbă starea în cercuri albe – în căutarea medotelor cele mai eficiente, e poezie…
subconștientul meu întortocheat de bogăția cuvintelor tale nu mai este
atât de manevrabil, iar baza perseverenței se vede prin adevărata esență a prieteniei
ea stă în silabe.
Știi și tu că dacă bunul-gust ar avea clemență
m-ai putea vedea mai adecvat, doar istoria acestei povești poate conține
numeroase dovezi că elementul esențial te presează invariabil – timpul.
Arta are substraturi ascunse și
numai echivalentul monetar al transpunerii spirituale
s-ar numi: „poezie” – scriptic și totuși fără valoare.
zaimeanul 