Iubirea sălășluiește în tine de când te naști,
dar, ca și pe tot parcursul unui joc de cuvinte,
gândurile te copleșesc și e mai complicat
să nu concepi iubirea ca pe un total existențial.
Acea oază de calm, firesc, paternal
în care ai crescut, în lumea asta mare, în emoții
printre legi,
copiii sunt diferiți, cu preocupări distincte,
cu toate aliterațiile bolborosite în joacă…
Societatea hemofagă îți impune
conduită și comportament cu multă pestilență,
la început era doar acel fior pe care îl aveai
cu mama de mână, apoi lumea a devenit mai mică
pe măsură ce ai crescut, printre troiene și zăpadă
grăuntele de speranță încolțea în inima ta.
Făptura nu-ți mistuie conglomeratul de gânduri
pe băncile din parcul IOR și te liniștești cum se așează frunze
ca dintr-o junglă indiană, oamenii se grăbesc
să înghită bani, nu ai cum să găsești un schimb valutar
să poți schimba ceea ce simt eu pentru tine,
puștii neliniștiți scormonesc după carbit, iar focurile de artificii
sunt ca sufletul tău în plină bucurie.
Simți Canada în fiecare sirop de arțar dobândit de la cunoscuți,
de pe rafturi de Mega Image, radiezi ca un copil,
clipești suflet drag, iar inima îți bate nebună după flori
după brațuri prăbușite de lalele.
Toate înglobate în grisaille-uri.
zaimeanul 