Fricile dispar, se dispersează sistematic, pereții nu stau să cadă,
așa cum se decojeau sezoanele trecute…
robinetul din baie umple golurile crăpăturilor din cadă, în colțuri
se unduiesc odată cu timpul cele mai solitare gânduri, undeva
pe fundaluri se îneacă proiecțiile becurilor halogene, halatul
de la tine miroase a mâncare, în casă e călduț ca ieri, persistă un ton
care-și pierde coerent din tristețe, fălcile mă dor de la atâta râs.
Mă uit pe vizor să-mi văd vecinii, tristețea a rămas
doar pe arămiul frunzelor din noiembrie. Găzdașii mă sună,
e potop, se plâng cu netemperanță de inundații, se reiterează plânsul,
bocesc pereții după tine. Modestia e la ordinea zilei, plămânii se bucură de toamnă;
ardezia e ruptă de vânt, e nebun, suflă pe rănile demult închise.
pieptul crește ca o pâine când intră în cuptorul sufletului tău.
îți cânt de dor, ca un diblar iscusit și destul de obosit și obstinat…
zaimeanul 