Sublimul.
acest neant în limite de dor, te învăluie
prin iluzionism și te molestează în fața celorlalți.
tu ești insipid, inodor sau poate doar
incolor, pontat prin calendarul lunii trecute cu atâta incoerență.
acest sonor de pe fundal pianissimo. îți cântă pe pori.
decizi tu, sau doar soarta dacă te simți murdar.
acest sublim îți va pătrunde în suflet, atât de armonic și extravagant, va fi la fel ca înainte…
în cele din urmă se topește și ghețarul de fond, ca un titanic
elevat de tandrețea și bonomia esențială secolelor apuse.
singur într-o lume de nădejde, în pântece de somn.
Sublimul. te acoperă cu mantra monotonă și încetul cu încetul iese la iveală,
în jocuri psihedelice te crezi suprem, speriat și gol.
ca un birocrat, îți simți sângele actinodrom și creierul surexcitat.
Sublimul trăiește doar de dragul tău, să te acopere
cu o membrană în care nu mai ai voie să te manifești exaltat.
Ce sens are să te minți, să nu adormi și să
te desprinzi cu toată rectitudinea asimilată în
zile de octombrie?
zaimeanul 