Toxic

Toxic.
Atât de toxic stă în gât, amar și sumbru gust de acasă, de pământ.
Pământ de dor din liniștea prea sfântă de la sat, un aluat de humă și apă de izvor.
Te minunezi că-mi scad plămânii și se usucă precum carnea marinată cu sare și cu fum de seară, de cătun.
Din inimi dulci ca mierea copacilor de salcâmi boierești se scurge iarna ca tâmpita din nămeți, stau rezemat de soba ta, ard ca paleții grijile de după Ignat, iar plita se încinge cu bucăți vinete de țesut epitelial pe ea.
În ochii tăi se scaldă marea, cu coapse tari clădite pe femur și caracterul de temut. Mă mușcă venele din interior spre afară și sângele e cheag și viscerele mă apasă cu putere pe rărunchi.
Mă doare eul din țâțâni, se clatină armura sudată ca pe vremuri —din promisiuni.
Mă rupe gândul, îmi retează cheful și sparg pahare de cristal, de ciudă să nu fiu prins de dor în ungherele uitate de folclor.
Asculți cu grijă puls de om, te liniștești ca oceanul în care se scaldă copiii lumii, gălăgioși ca viespile înainte de somn.
Toți trei cumetri stau la masă și-și așteaptă urările de dragoste să fie auzite. Ei nu știu faptul că: – pentru iubire și femei nu se mai bea — se luptă.
când nici coioții prin canioane nu mai urlă, să nu mai bem pentru amor – să-l facem
clădit pe un fundal sonor.