Îmi car picioarele în brațe atât de greoi
când pe creștet mi se văd încrețituri din săruturi părintești
din clipă în clipă zenitul stă să cadă peste valuri
și o să rămână doar unghiile groase la malul de care trebuie să te ferești…
să vezi ce liniște se va lăsa atunci
și ce pomană se va face peste acele zile.
Din toate rupturile de os
și din rănile de pe aliura de torace
vei citi ce înseamnă să fii întreg, vivace și
de acolo trecutul nu o să mai fie negru și tare ca un abanos.
Nu doare nimic, diviziunea euforică post-scrisă
își lasă o urmă pe final robust
noi abia de mai ținem în frâie dorul
sub control, când scurtăturile de drum în formă de abscisă
se priponesc și marea le oferă gust.
Între mine și această lume
se împrăștie o oboseală ca un kitsch
și asta e tot
un Drum Național patrulat de garda dorului
în ochii tăi nu va lasă semne curtate de frici.
zaimeanul 