Obișnuiam să trec cu lingura prin zațul dimineții din cafea
se împrăștiau particule minuscule de astenie și nimănui
nu-i pasă de frustrările mele așa cum
îți pasă ție.
Se ridică din zările bucătăriei de cămin
un praf cu fumigene din chiștoacele
aruncate de studenții lui Lupan în grabă pe asfaltul
rutinelor zilelor de joi.
Sunt zilele în care limita-i doar cerul
sau astăzi te întorci să te dezlănțui
ca dungile pătate pe pături de ozon
din stratosferă?
Ce zici că faci atunci când viața te răpune,
ce ai în gând din întâmplările străine?
Azi unde ajungi înainte să pornești la drum?
zaimeanul 