ți-am trimis un răvaș despre comuna noastră cu fețe triste
care s-a dispersat ca un sovhoz în preconcepții socialiste
au mai rămas trei zile care nu se înțeleg știi bine
din toate doar două își jelesc dorurile clandestine
mie îmi stă în gând o îmbrățișare care mă apropie de tine
avem și acum aceeași grea privire
să ne confunde lumea ca pe cele 3 zile
și uite părul tău se lasă pe umeri către primăveri
ori cât de silă poate să îmi fie de drumuri lungi cu așteptări.
Stai ghemuită pe sofa ta din sufragerie
în mână ții cadavrul meu din lut
îți povestește vântul și cafeaua cine sunt
nu înceta, căci văd și acum îndemnul
ce îmi confirmă: -„Ai putut!”
În spațiul dintre tine și putere se înghesuie strigăte străbune
nu toate glumele încap și nici nu trebuie la știri
uneori e despre cât mai poate lumea
să se împartă în ai tăi și în străini.
zaimeanul 