privesc spre zenit, îmi văd chipul în oglindă
poate vezi și tu cum luna tânjește după fericire
ca un obez care trage de ușă la McDonalds
repede, cât încă Soarele n-a asfințit.
sacrific tot ce stă pe polițe în suflet
cu scame și cu colb, cu scrâșnitul meu de dinți
și-acum că toate zilele se scurg și gândul moare
ca un ultim zâmbet de pe fețe de moșnegi.
când umerii tăi stăteau de strajă, în câmpul unde
mintea mea ducea lupte crâncene, am înțeles,
de acolo vine zornic sensul
viselor deloc amare.
ne-am cunoscut deloc din întâmplare. În plină stradă
ai lăsat în urma ta o fâșie de parfum,
mirosul spicelor de grâu
scăldate în Soare.
zaimeanul 