singurele lumini la 7 dimineața sunt cele din gara de nord
țintesc spre azurul ce apasă de la dreapta peronului nouă
dincolo de pasajul basarab răsar două turnuri de veghe unde nici taximetriștii nu au somn
nici pânza încețoșată de pe ochii studenților nedormiți nu îi mai poate opri
când sunt împinși de la spate să urce în tren
din dragoste.
singurele lumini la 7 dimineața sunt cele din gara de nord
îți poți da seama că la ora aia regnul din care facem parte e destul de reprobabil
și orice aburire de vânt ne pătrunde spre oase și ne flagelăm
doar în fața unei cafele, o poșircă de 1RON, de la un tonomat ce ar trebui să aducă
zâmbete mai degrabă decât o greață, când
lumea încă mai crede că răsăritul se naște pe coclaurii din bucureștii acefali.
singurele lumini la 7 dimineața sunt cele din gara de nord
în care te așteaptă un prieten, înfrigurat și cu urdori, dar care arde de nerăbdare
să îți povestească despre anexionismul unui imperiu decăzut
foamea îți cântă cu bemoluri în grumaz și te simți ca un ultim boșiman
deranjat de accentul muntenesc ce îți provoacă stări cefalalgice,
ai bea orice, ai mușca dintr-un dentist de la atâta dor, ai ieși din întuneric căci
singurele lumini la 7 dimineața sunt cele din gara de nord.
zaimeanul 