Portretul lui

(sfârșit de octombrie)

întâia piesă suna ca un pleosc, avar
sărit din apa amorțită de decorul vechi
și ruginit ca frunzele unui noiembrie zis și brumar
mut, fără aer și lipsit de vitamine
pe portativul static transpuneam perspective și
din vie auzeam cum slab învia un târnăcop
în rol de grav și leneș violoncel ce părea
a fi cărat de cărăbușii slabi, veștezi și deocheați.
sub sârmele de care era legată vița, hașuram fictiv
un DO     răpus, dar pașnic și neclintit, cum stă părul tău
subțire și încleștat de la prea mult fixativ –
nu îmi păsa prea mult, eram ca bruma
pătat și liniștit.