când sufletul îți plânge-n pumni
și soarta-ți rupe corzile pe care
adesea tu vedeai că
un fir din părul ei se plimbă…
tu nu mai cânți, nici vremea
demult nu îți mai e solidară.
aștepți iar ploaia ce vrei să-ți spele
o ultimă pată, a sufletului, amară.
te clatini și te lupți să scapi
din zori de zi de frenezia
ce te apasă, ce îți stârnește apoi
necruțător îți curmă fanezia.
zaimeanul 