Și tu?
Te trezești într-o dimineață și vrei să îți însușești un nou proiect sau un nou hobby. Foarte încântat te decizi că ai de gând să sari cu parapanta sau totuți ar fi cazul să scrii nuvela aia care îți doreai cu ardoare să fie publicată încă din liceu. Îți sună cunoscut?
Așadar ce se întâmplă? Poate ar fi cazul să mergi să verifici duzina aia de cărți de la bibliotecă, citești câteva bloguri, cumperi echipament necesar și boom – ești gata să ai succes, nu?
Ei bine, până nu îi oferi noului tău hobby o încercare nu poți ști. Poate mai multe încercări. Pe hârtie ai trecut toate soluțiile, însă nu par să meargă lucrurile exact cum ți-ar plăcea … de aici îți spui că treaba nu merge perfect. Arunci prosopul și pleci.
„Pățăști”! Dacă este așa, nu te agita. Pentru că am fost toți acolo. Poate vreți să vă promit că puteți trece de perfecționism, nu? Ei bine :
Știu cum e pentru că am învățat partea cea mai grea. După câțiva ani, am simțit că, pentru a fi interesat de ceea ce vreau să fac, am nevoie să simt controlul complet. Am nevoie să fie totul „perfect”. orice ar însemna asta chiar (^un soi de whatever^).
Îți trebuie doar o mulțime de auto-examinare , trebuie să lucrezi singur cu tendințele tale perfecționiste pentru a găsi locul tău dulce. Chiar în acest nou loc, trebuie să locuiești în prezent și poți fi disponibil să înveți noi experiențe – chiar dacă de-a lungul drumului o să existe greșeli ocazionale.
În fiecare zi se pierde timp și energie prin interzicerea ta de a trăi în prezent și de a-ți aprecia munca.
Desigur, este important să fii mândru de cuvintele și acțiunile cărora le dai frâu liber în lume. Dar, înainte de a renunța la ceva sau după ce măsori de 7 ori, întreabă-te de ce?. Nu mai fi smiorcăit: pentru că te aștepți ca rezultatul să îți iasă mai bine ? Sau că nu îți place cum îți stă puloverul tău? Dacă cea de-a doua opțiune îți poate distrage atenția de la ceva mai profund – să îți fie teamă de eșec, să-ți fie frică de cum se simte senzația aceea când aproape ai reușit, de fapt … lista nu se oprește aici, și are de a face, de obicei, cu unele convingeri limitate despre tine.
Deci oprește-te din drumul acesta de „self-sabotage”, pentru că aici e întradevăr ironic pentru că asta e de fapt perfecționismul.
Amintește-ți că munca ta aduce satisfacție oamenilor, iar ei sunt mai puțin critici decât ești tu. Alții au nevoie de ajutorul tău și, probabil, nici nu le pasă dacă există o mică greșeală de redactare în 55 de pagini de text (că tot am scăpat de licență)
(sursa foto: http://www.instagram.com/drops_romania)
.
„Nimănui nu îi place perfecțiunea oricum.”
Perfectiunea se ascunde în lucruri: e plictisitoare, intimidează, e nesustenabilă și, ei bine, nu este reală.
Nu mă crezi? Înceră acest lucru: Gândiți-vă la cineva drag. Apoi, la o calitate pe care o are acea persoană, chiar dacă e ceva mic, care îți place la nebunie, ceva care le face speciale. Poate e un râs răguțit, părul creț-creț, nevoia lor de a bune un sos iute în orice mănâncă, e iubitoare de ceai, poate pozele care le trimite de la serviciu târziu în noapte. Acestea sunt mai puțin decât perfecțiunea.
Sigur, a râde cu voce tare nu e același lucru ca predarea unui CV greșit viitorului tău angajator. Și nu sugerez toții să renunțe la încercarea de a ne îmbunătăți.
Dar spun că trebuie să învățăm a ne accepta defectele, fâcundu-te relatabile. Tuturor ne plac oamenii la care nu putem referi.
Surse: http://goo.gl/y4nZFC
zaimeanul 