cu mâna întinsă, din scaun de voyage
așteaptă un vuiet de ecou, dar
sufletul nu îți vorbește în parabole
și nici nu ninge cu colinde despre Ler
Miroși a acasă, el miroase a somn
a pietre disecate de vreme, a lemn de la patul improvizat
miroase a fum, a chiștoace mărunte
și nu percepe să ceară mai mult
decât un zâmbet ce îl poate duce cu el până la Bucovina
vorbește frumos, ascultă în tihnă, dar tu mergi pe acolo
să vezi cum își aranjează căciula și să îți arate covrigul din buzunar
vrea să te liniștească: „ Am mâncat azi!”
zaimeanul 