Cum lași în urma ta ilustru vânator de zâmbet,
păreri de rău,
contrate de tăcere vie
pe care le salut străin de fire
cu ochii bruni, cu pleata sură
cu sute de cuvine ce-au adormit în gură
Amețitoare surle și bucium
ce ți-ar alinta timpanul,
cu dune de nisip şi Sena,
ce-ți poartă-n ziua nunții voalul
cu gând înaintat în vârstă,
cu acel nume de zeiță
tristă
și de colaps curmată,
de visul din care se trezește phoenix,
rămâne
cum a fost să fie
de la început când lumea nu avea să știe !
zaimeanul 