Rescriu arhitectura unei minţi pandemice, aglomerate.
Îţi dau iubirea cu ramburs şi cu procentele crescute pe arhipelagul vânturilor de primăvară,
împotmolit în aura negativă a sentimentului pierdut.
De fiecare dată plâng pe cadavrele petalelor învechite de somn muribund.
Acoperit de coma viselor perfect aromatice. Arunc pălăria sombrero precum un antrenor al unui boxeor mângâiat cu un uppercut de stânga aruncând prosopul în ringul alb, romb.
Figuri de marinari ai unei epave naufragiate, spălate de cromatica perversă de la Ecuator.
Impresii din secolul apus.
#DoarOIdee
zaimeanul 