un zidar
ce construieşte pe baza unor trăiri
o solitudine de fraze târzii
din tencuială cosmică
cu ajutorul managerilor de vise
constată cu ostilitate că
e mentorul propriei creaţii
a modernităţii lipsite de aripi
paradisul lui e-nplină deformare/dispersare
cand stă împreună cu EA
care mănâncă seminţe
şi ca să nu o audă bunica ei
aprind lumânări să curgă ceară
pe marginea trupurilor triste şi umede
de îngeri mai curând acri decât sacri
iar ca un veritabil Meşter Manole
aliniază doi vectori
sugrumaţi pe o aţă de in
în destrămare
trimite organisme la culcare
pentru a scrie o trilogie crispată
corpu’i suferă o exsangvinare
atunci când are maraton cu melcii
zgribuluţi de frigul monstruos
din varza ce-şi desface frunzele dimineaţa
şi visul se termină aici.
zaimeanul 