Nu vreau să îţi alint plăcerile carnale, deşi

Aş prefera să o fac nestingherit

Să perforez adânc o peliţă din suflet

Şi să apăs armat pe tenul tău deschis!

Lacrimi de sub pleoape grele, se târăsc cu greu pe balustrada vieţii

fără a te cunoaşte.

E o altă nouă schimbare,

armonică, platonică, neconfirmată.

Se va fofilá ploaia pe acolo pe unde tu nu mă mai aştepţi, de când nu mai regreţi,

iar mai departe e mai greu.

Îmi voi lega pletele melancoliei cu o fundiţă neagră.

Vântul din noapte îţi va usca ultimul zâmbet şi eu îţi voi spune că : „E BINE!”