..dar simt nevoia să îi scriu odă lui Bacovia.
-Inspir fericirea în fracţiuni de secundă.
Cuvinte color ajut să se’ascundă.
-Bacovia trist îmi citeşte poezia.
Imperiu-i frânt îmi zideşte armonia.
-Bacovia mort îmi citeşte ziare
Maestru e dus dar îmi oferă scaune şi-mi aranjează plafare.
-Aştept la semafor să se facă lumină,
Mă’ncarc cu iubirea din amărâta de baterie alcalină.
-Bacovia duh ma are-n vizoare.
Bacovia din mine,creşte în amploare.
-Totuşi e vis,reverie amorţită
Sfidez versul alb şi el mă evită.
-Sunt bombă cu ceas,cognac cu gust de alună.
Îl invoc pe Poet lasă el sa ne spună.
-Îi dedic cuvintele mele-ncurcate
Doar el e în stare să sculpteze-n păcate.
-Tot uit ce vreau să îi spun
Sau poate încerc să-l sugrum?
-Îl uit în cuprins,îl trimit la odihnă
Dar versul meu mut nu îl lasă în tihnă……..
zaimeanul 