cornét

În al doilea ev pandemic doar misterul iubirii mai e secret.
cobor ca Prometeu deasupra lui,
Seniorul Întunericului
căzut în hăul Muntelui de Foc.
să îți duci traiul în sinea mea cât mai poţi, căci
e periculos să ieşi pe uşă,
e rece şi nici nu ştii ce te aşteaptă în întuneric.
prizonier în fortăreaţa mea,nu pot
prinde formă, însă duhul nu şi-a pierdut în pururi acele puteri,
sari în prăpastiile din lumea ta
aşteptând momentele calme înainte de furtună.
îmi pun urechea pe iarba
încolţită în toată fiinţa ta şi
o aud cum creşte pe muzica lui Beethoven.
Uverturi ca ale lui
mă ţin în viaţă atât de puternic, dar
după uverturi,să fiu sincer
tinde să devină plictisitor,
eşti doar o ultimă fană a lui Mozart…
Ascultă Brahms
şi el e bun,
doar că-mi fumează gândurile.
Ai fost prea bună cu mine
şi
m-ai lăsat să stau parazit.
E timpul pentru pregătiri,
pentru plecare.
Nu vreau
să ajung bătrân obosit
în colţul unui restaurant
cu pereţii cubici
plini de tablourile unui Da Vinci
reînviat şi inspirat de tine,
pe care aş vrea să îl simţi cu fiecare mişcare lipsită de culoare.
Acuma sunt doar fluturaşul din stomacul tău
stimulat de atingeri fine,
produc cantităţi colosale de lacrimi pe care le pierzi zilnic în jocuri erotice pe care
le şiruiesc pe obrajii tăi uneori…
Te rănesc în puţine feluri,
simulând starea ta orgasmică.
Te rănesc asa cum pot doar eu,
prefer metode masochiste
(la care devii ostilă)
pentru a-ţi arăta cât de sadică e lumea din jurul tău.
Vezi – viaţa e doar un cornet sărat cu miros de căpşună.
Mă priveşti cu langoare şi
nu îţi vine să crezi că te simt
în tot corpul meu onctuos.
Progresez în artă
şi pictez cu pensule rupte
şi uscate
aşa cum doar eu te pot vedea: virgină,blajină,legată de scaun,torturată cu idei;conectată la visul viselor mele prin teoria relativităţii restrânse…
Mai aproape ca niciodată de viaţa ce seamănă mai mult a cornet sărat cu miros de căpşună.