Visele măcinate în lumina orbitoare plâng precum lacrimile unui puzzle pentru daltonici.Sufăr de sindromul iubirii imposibile şi asta mă omoară.Am amestecat sute de esenţe,am spart mii de sticluţe cu aroma amorului nostru dar tu,ai rămas aceeaşi faptură rece,cu zâmbetul calm dar ruşinos.
SPINI…
Valor rănite de poet
Îmi completează un portret
În ochii morţi şi trişti găsesc
Idei plăpânde ce le depăşesc.
Suflu puful spinilor mei
Căci iubesc din ai tăi ochi văpăi
Buze frumoase de madonă bătrână
Îmi ciuruiesc imaginea păgână.
Rununţ cu gândul oarecum trist.
Şi mă transform în avar colonist.
Sunt al vieţii nou bufon artist
Cu emoţii uscate,cugetări de pesimist.
Spini pufoşi de trandafir, REFLECTAŢI
În tehnologia fără fir.
Sunt colibri,zbor prin flori
Când te culeg, explorez noi fiori…
Memoriile unui caracter autotrof.
180 de grade Celsiu domină biosfera,în care
Vise finite pot avea-dar atunci o să înceapă durerea.
Zăpada neagră nu îmi mai satisface plăcerile lumeşti,Trăiesc în vidul meu şi nu mai ştiu de existenţa altei lumi,nu mai există o altă lume care să trăiască conform pulsului meu zăpăcit.
Ştiu şi eu să plâng dar lacrimile mele nu îşi pot afla gravitaţia în vid, trăiesc departe de ficţiune şi încerc să te uit dar nu pot.
M-am schimbat atât de mult şi nu percep timpul[imperfect defapt şi mai mult inexistent decât trecător] fără tine.Am decis dunt văduvul unei iubiri expirate.
Coloana oficială a unor nervi uitaţi pe foaie,trece fără a mai ţine cont de neuronii lipsiţi de forţă.Simbioza unui organism ce suferă căderi de calciu.Gerul pătimaş îmi ingheaţă orice dorinţă şi îmi văd fiecare firicel de voinţă împietrit în umbra unui breton ce acoperă capul plin de prostii rudimentare…..
…TO BE CONTINUED…
zaimeanul 