2

-După lupta anterioară cu extratereştrii îmi revin în corpul rănit:

Apoi materia mă fură şi mă duce în infinit pentru a mă substitui cu α(alfa) şi β (beta),dar tot nu îmi poate scoate din gând chipul angelic al unui demon al iubirii…

-Am devenit între timp o brută cu ochii roşii de atâta ură şi răutate,sunt ochii tulburi care numai tu îi poţi îmblânzi cu o singură atingere umedă din poiana zilei de mai…

-Am rămas acelaşi copil,cu gândul la joacă,fără a avea grijă de altceva,fără a ţine cont de rutină,însă am învăţat un singur lucru:am învăţat să te iubesc cu adevărat…

-Ascult în fiecare dimineaţă scoica care îmi aminteşte de valurile mării în care eram rege şi regină,în largul căreia eram zei,eram îngeri fără de aripi,puteam controla amurgul şi răsăritul până când tu ai dispărut dusă de val…

-De când ai plecat am uitat să respir,cedând uşor,am uitat să înot şi am renunţat la supraputeri.Mă scufundam rapid şi lin fără a lăsa urma stelei ce se oglindea în mare,în tot ce am lăsat în urma noastră…

-Sirop simpatic în ploaia lui octombrie mă sărută pe buzele uscate şi îmi aminteşte de tine.  Îmi aminteşte de „EA”,de cea pe care nu o cunosc dar sper din tot sufletul,îmi taie respiraţia doar faptul că te simt alături respirându-mi la gâtul meu obosit.Te idolatrizez prietenilor mei atunci când ei mă văd un nebun,nu te cunosc dar simt că eşti cea de care am nevoie.Eşti cea căreia îi dedic orice metaforă încă neconcepută.Eşti cea care mă cunoaşte după versul mut.

-Scriu  cu negru doar pentru că sufletul meu este astăzi în doliu…Avem aceeaşi doză de vină şi totuşi încerc sp interpretez iubirea după notele vesele în tonalităţi majore ale unui portativ ostenit.

Un gând ce se manifestă în infinit…”CAUTĂ-L”!!!…

Sunt plecat să te caut,eşti dusă la cules stele şi nu ai nici un motiv să fugi de mine în alte galaxii.Un mileniu a trecut de când caut proiecţia unei iubiri ascunse în stele.

-Mă frământă simplul fapt că nu eşti aici,aproape de mine ci te port doar în suflet ca pe o icoană pictată în stil bizantin.

Chipul tău mi-a rămas imprimat ca o tapiţerie,ca un mozaic colorat în miliarde de nuanţe,spălat din belşug de puţinele raze de luna roşie sau soare bătrân.

-Renunţ la privirile tale pentru că nu vreau să mai fiu o povară pentru tine.Surplusul de nevroză se zbate în mine şi e pe cale de a exploda.Tu eşti singura fiinţă capabilă să îmi stăpânească emoţiile aflate în mişcare Browniană.