Să zbor călător
Atingând un nor
Să merg pieton
Să cânt semiton
Trimit in univers
Lacrimi fără sens
Cobor iar la sol
Cu gândul domol.
Personaj principal
Purtat veșnic de val
Și o lume incolor
In care aș vrea să mor.
Văd luminile-n zare
Sau doar umbre zburătoare
Cresc pe aripi de dor
Și ma simt călător.
Simt iar vântul glumeț
Pe un nor calareț
De pe frunze curgând
Fața lumii spălând
Duc lumina spre abis
Întunericul În paradis
Injectându-mi o doza
Mă inspir doar din proză…
Escaladez infinitul
Ca să-mi aflu iar mitul
Suprapun și culoarea
Să îi simt iar splendoarea.
Cu reflexul pierdut
Și cuvântul cel mut
Depășesc viteza
Ca să nu-mi port proteza.
Avalanșă de foc
A iubirii noroc
Te găsesc zburătoare spre zările albastre
Printre astre – călătoare sihastre…
Protejez floarea
Transpunându-i culoarea
Apăsăm peste pulsul
Ce sugrumă apusul…
Să străpung individul
Cu săgeata din vidul
Ce matur îl găsește
Și pe veci îl părăsește
Să mă mut pe un plai
Lipsit de un grai
Să-mi trăiesc monotonul
Călător spre protonul….
El dă viața din nimicuri
Și se ascunde in plicuri
Își ajustează-n petrol
Tratament cu nămol
Îmi ordon să iubesc
Când nu pot să trăiesc
Nu sunt mic dramaturg
Ce se pierde-n amurg
Sunt un biet călător
Spre apus zburător
Sunt copilul ce plange
La polul unde demult nu mai ninge…. TO BE CONTINUED….
zaimeanul 